Puţini oameni sunt singuri în cadrul experienţei lor.
Majorităţii oamenilor le este frică să fie. Ironia este că acei care sunt singuri nu simt că sunt singuri. Iar cei care nu sunt, se simt singuri. Singuraticul caută companie, dar compania nu este posibilă – deoarece nu a descoperit încă cine este el cu adevărat. Sinele este un loc sălbatic. Lasă-l neexplorat şi pe el se vor construi oraşe. Explorează-l cu curaj şi apropierea devine posibilă.
Adevărata egalitate are nevoie de individualizare. Până ce nu-ţi cunoşti contururile propriei tale inimi, nu le poţi învăţa pe cele ale altuia. Dacă pleci de acasă înainte să fii pregătit, cauţi casa fără să o găseşti. Găseşti o mamă, în loc de o soţie – un tată, în loc de un soţ. Când îţi vei fi găsit casa, o iei cu tine oriunde mergi. Găseşte-ţi mai întâi casa şi abia apoi caută companie. Descoperă cine eşti, nu conform definiţiei altcuiva, ci conform definiţiei tale proprii. Joacă-te cu ea, înainte să o accepţi.
Lasă întregul tău sine să devină prezent.
Explorează dunele care se ridică la marginea mării. Simte aerul sărat şi plimbă-te de-a lungul plajei în timpul refluxului. Vezi toate formele de viaţă, toate posibilităţile, jocul gândului şi al emoţiei, atunci când fluxul se întoarce. Cunoaşte-te pe tine însuţi. Să nu te pierzi în lume, înainte de a şti cine eşti, sau înainte ca şansele tale de trezire să fie foarte puternice.
Lumea va fi foarte fericită să-ţi ofere un rol şi o responsabilitate. Alţi oameni vor fi foarte fericiţi să-ţi desemneze un rol în piesa lor. Hai să privim lucrurile în faţă şi să recunoaştem că unele roluri sunt foarte atrăgătoare. Ele promit foarte mult. E greu să spui nu.
„Lasă-ţi singurătatea ta sălbatică şi vino şi locuieşte cu mine. Te voi iubi şi voi avea grijă de tine.” Acestea sunt cuvintele pe care aşteptă să le audă un copil al străzii. În cele din urmă, apare o cale; părinţii dispăruţi se materializează. Totul va fi bine. Aşa să fie, oare? Nu prea! Mai degrabă, acesta este modul în care sinele este trădat. În felul acesta este pavat cu asfalt locul cel sălbatic, înăbuşindu-i iarba şi pomii, invadându-i cerul. Numeşte aceasta desţelenire, tehnologie, progres. În nici un caz nu este aşa ceva!
Persoana fără casă e întotdeauna nemiloasă, atunci când îşi face o locuinţă. Nu are nici un fel de milă pentru mediul înconjurător sau pentru binele altuia. Pur şi simplu, îşi manifestă în exterior mânia şi durerea. Încearcă să trăieşti cu cineva, înainte de a fi învăţat să trăieşti cu tine însuţi şi vei face din acea relaţie o bătaie de joc. Nu va merge. Mai întâi, găseşte-ţi căminul în interiorul inimii tale. Numai cel care se cunoaşte şi se acceptă pe el însuşi, poate descoperi ce înseamnă a fi egal cu altul. Dacă nu o face, se autotrădează.
Niciodată nu e vina celeilalte persoane, atunci când o relaţie nu merge.
Orice sfârşit al unei relaţii poate fi atribuit unei singure cauze: lipsa de fidelitate faţă de sine. Atunci când nu eşti credincios ţie însuţi în momentul în care începi o relaţie, cum e cu putinţă să fii credincios ţie însuţi cât timp te afli în cadrul ei? Vezi deci că nu poate fi greşeala celeilalte persoane. Amândoi aţi căzut de acord că a vă respecta şi preţui pe voi înşivă era un lucru mult prea riguros, care presupunea mult prea multă singurătate. Aţi optat să adormiţi împreună. Foarte curând aţi descoperit că această stare de adormire împreună nu era deloc ceea ce părea a fi. V-aţi trezit şi aţi întrebat: „De ce am schimbat eu un vis pentru altul? Visul iniţial însemna singurătate, dar era mult mai simplu”. N-aţi făcut altceva decât o manevră de amânare, un ocoliş. Aţi trecut de la a dormi singur, la a dormi alături de altcineva. Dar, adevărata provocare pentru voi nu a fost dormitul, ci trezitul.
Dacă nu te dedici cu dăruire propriei tale treziri, ceilalţi nu-ţi vor oferi decât ocolişuri, cărări laterale, mersul pe loc. Timpul trece, dar nu se schimbă nimic. Durerea nu dispare. Vechea nemulţumire este încă prezentă. Cu timpul, îţi vei da seama că trebuie să priveşti în faţă această nemulţumire. Pare a fi o nemulţumire faţă de circumstanţele exterioare ale vieţii tale, dar ea rămâne la fel şi după ce aceste circumstanţe s-au schimbat. S-au schimbat cearceafurile, dar patul este tot prost. Problema nu este de cosmetizare. Nu e de suprafaţă. Ea se află chiar la bază. Acolo trebuie căutată. Acolo trebuie rezolvată.
Nemulţumirea ta îţi spune numai şi numai un singur lucru:
„Nu te respecţi şi nu te preţuieşti”. Dacă ai face-o, în viaţa ta ar exista energie şi dedicare unei cauze. Nu ai fi plictisit. Nu ai fi singur. Nu ai fi dornic să înlocuieşti visul tău cu al altuia. Tu eşti cel care optează pentru ocoliş, semen al meu. Nu-l acuza pe cel care te însoţeşte. Nu este greşeala lui. Nu este greşeala ei. A fost, pur şi simplu, alegerea ta. Nu te pedepsi pentru asta. Fă o altă alegere. Alege să te respecţi şi să te preţuieşti, să păşeşti pe deplin în viaţa ta.
Fă alegerea curajoasă de a fi singur. A fi singur înseamnă a fi tu însuţi pe deplin. Înseamnă a fi „cu totul unul”. înseamnă că toate aspectele diferite ale sinelui au învăţat să coexiste şi să danseze împreună în jurul unui centru. Când eşti pe deplin prezent în viaţa ta, vei fi atras de alţii care fac acelaşi lucru. Atunci, nici unul nu va mai trebui să renunţe la viaţă, pentru celălalt. Amândouă persoanele pot fi pe deplin prezente în viaţa lor şi pot explora cum se simt fiind împreună. Acesta este începutul unui alt dans. Dar este un dans care nu poate apărea, decât dacă fiecare persoană este în concordanţă cu ea însăşi şi cu ceilalţi şi dansează în cadrul propriului său adevăr.
