După părerea Visătorului, universul fizic, de la insecte la galaxii şi tot ce se află în afara noastră, lumea palpabilă, dar şi ceea ce nu vedem şi nu atingem, este microcosmos, iar lumea interioară a fiinţei este macrocosmos.
În microcosmos, totul este lent.
Acolo sunt multe obstacole, limite,
priorităţi care trebuie respectate…
Este domeniul timpului…
oamenii înaintează într-un şir indian, pe o singură linie…
este imposibil să-i depăşeşti…
Dedică-te întru totul Fiinţei…
Numai înăuntrul tău, cu ochii închişi,
poţi zbura, visa…
depăşi planul banalului şi înainta dincolo de el…
Acțiunea adevărată constă în „a nu face”…
Dacă pierzi un milimetru din ignoranţă
vei vedea că piramidele afacerilor şi templele finanţelor,
împreună cu armatele lor de sclavi şi preoţi,
se zdruncină din temelii.
Planând deasupra marginii acelei lumi, am privit devenirea şi locul meu într-însa, cu ochii larg deschişi. Cu unghiile încleştate, am vrut să apuc strâns acea perspectivă înaltă, acea stare de detaşare, minunată şi înspăimântătoare, care îmi deschidea calea spre a „vedea”. M-am temut că o s-o pierd, din clipă în clipă, deoarece putea fi sorbită de maşinăria lumii şi
apoi absorbită de vortexul ei. Eram sigur că, dacă aş fi putut menţine acea detaşare pentru mai mult timp, m-aş fi transformat cu siguranţă într-un extraterestru pentru acea lume, ca o termită îndepărtată de influenţa hipnotică a mușuroiului, timp de câteva zile.
Ca să schimbăm natura evenimentelor,
trebuie să ne schimbăm viziunea.
Într-o zi, universul material va deveni capodopera noastră,
imaginea în oglindă a unei voinţe redescoperite,
materializarea perfectă a Artei de a visa.
Amintirea constantă a învăţăturilor Visătorului, munca de autoobservare, examinare, experimentele pe care le-am desfăşurat asupra hranei, somnului şi respiraţiei, alergările din fiecare dimineaţă şi alte exerciţii fizice, împreună cu păstrarea secretului, au fisurat coconul în care eram încarcerat. Prin acea deschizătură fină se strecurase raza de lumină a unei alte existenţe.
