Trebuie să fim duri cu noi înșine pentru că este ușor să ne cufundăm în letargie și să ne uităm aspirațiile. Dacă vrem să prindem o călătorie în expresul vieții și să ajungem într-adevăr undeva, trebuie să fim pregătiți să fim zguduiți puțin pe drum; trebuie să știm că vom suferi și trebuie să fim pregătiți să îndurăm.
Cu toții suntem înclinați să fim prea blânzi cu noi înșine. Vrem să ne asigurăm că nu muncim prea mult, că ne apărăm de tensiune, dar adevărul este că omul devine puternic ridicând greutăți, intrând în conflicte. Obținem sănătate fizică prin mișcare, prin exersarea constantă a corpului pentru a atinge un obiectiv.
Obținem sănătate mentală pe aceeași cale, menținându-ne eforturile mentale orientate asupra învățării, căutând mereu să ne dezvoltăm. Somnul este un panaceu și una dintre minunile naturii, dar oamenii care stau în pat nu cuceresc niciodată nimic, doar cei care ies în lume și sunt activi.
Oamenii care au un obiectiv nu trebuie niciodată să aleagă între acțiune și letargie.
Imaginea din mintea unui om, dacă este una referitoare la realizare, îl împinge la acțiune. Scopul, însă, este mai important decât simpla realizare. Lipsa unui scop poată să distrugă un om, să provoace boală, alcoolism. Scopul este cel care ține organismul sănătos. Atunci când scopul dispare, organismul începe să se dezintegreze. Oamenii care se pensionează după o viață activă sunt exemple excelente.
Să pierzi vremea în grădină, să joci golf și să pescuiești
sunt scopuri insuficiente pentru a te ține sănătos în anii înaintați ai vieții. Organismul uman nu a fost creat pentru distracție, ci pentru realizări.
Atunci când ne concentrăm pe căutarea plăcerii, nu trece mult și ne dezintegrăm atât intelectual, cât și fizic; chiar și simțurile ni se suprasaturează și nu mai putem să ne bucurăm de plăcere. Omul care muncește toată ziua cu scopul de a se pensiona este în general frustrat și confuz după după doi sau trei ani de relaxare silită și caută în mod disperat un mod de a se întoarce la lucru.
De obicei, însă, dezintegrarea ce apare în această perioadă este rapidă și nu mai poate să își facă loc în lumea realizărilor. Apoi devine singuratic și este cuprins de amărăciune, iar bătrânețea se instalează cu adevărat.
Este mult mai bine dacă rămâne în plină activitate; dacă nu la același loc de muncă, atunci la altul găsit la pensie, ca să poată să trăiască zilnic cu un scop, să simtă că face parte din marele efort al omenirii către progres, pentru ca abilitățile și telentele sale să nu ruginească și să se descompună, ci să se mențină agere prin exersarea lor constantă.
