Tantra este libertate: detaşare de toate construcţiile mentale, de toate tertipurile minţii; eliberare de toate structurile. Tantra este singurul spaţiu în care poţi cu adevărat să exişti. Tantra este eliberare.
Tantra nu este o religie – religia este şi ea un joc al minţii, religia creează un anumit tipar. Un creştin are un anumit model, la fel un hindus, la fel un musulman. Religia îţi impune un anumit stil, o disciplină dogmatică.
Tantra înlătură orice disciplină exterioară.
Când nu îţi este impusă o disciplină, când nu eşti limitat de nici o dogmă, apare în tine un fel de ordine naturală, firească. Ceea ce Lao Tze numeşte Tao, ceea ce Buddha numeşte dharma – va răsări în tine. Nu este un lucru pe care tu îl faci, este ceea ce pur şi simplu ţi se întâmplă. Tantra doar face posibilă această întâmplare. Nici măcar nu invită, nu aşteaptă; pur şi simplu creează un cadru. Şi când spaţiul este pregătit, totul se revarsă înăuntru.
Am auzit o poveste foarte veche şi foarte frumoasă: „Într-o provincie nu mai plouase de mult timp. Totul era uscat. Până la urmă, locuitorii au hotărât să-l cheme pe «Omul care aduce ploaia». A fost trimisă o delegaţie în oraşul în care locuia acesta, cu cererea ca el să vină cât mai curând posibil şi să aducă ploaie pentru pământurile lor uscate.
«Omul care aduce ploaie», un bătrân înţelept,
a promis că aşa va face, cu condiţia să i se dea o colibă, undeva pe câmp, în care să se poată retrage pentru trei zile. Nu avea nevoie de nimic altceva, nici de mâncare, nici de băutură. Dorinţa lui a fost împlinită.
În după-amiaza zilei a treia a căzut o ploaie abundentă. Plină de admiraţie, o mulţime recunoscătoare a venit la casa lui: «Cum ai făcut? Spune-ne.» «A fost simplu» a răspuns «Omul care aduce ploaia». «Timp de trei zile nu am făcut decât să mă pun pe mine în ordine. Pentru că ştiu că dacă în mine e ordine, atunci întreaga lume e în ordine şi seceta trebuie să cedeze locul ploii.»
Tantra spune: dacă tu eşti în ordine, atunci întreaga lume e în ordine pentru tine. Când în tine este armonie, atunci pentru tine întreaga existenţă este în armonie. Când în tine este dezordine, atunci lumea întreagă este în dezordine.
Şi ordinea nu trebuie să fie falsă, forţată.
Când cineva încearcă să-ţi impună o anumită ordine exterioară, atunci ceva în fiinţa ta se scindează şi în profunzime dezordinea persistă. Şi aceasta se poate observa cu uşurinţă: dacă eşti o persoană impulsivă, poţi să-ţi stăpâneşti impulsivitatea, o poţi înăbuşi. Poate că vei deveni complet inconştient de ea, dar va rămâne acolo – şi tu ştii că este acolo. Va fi undeva în subteran, în adâncul întunecat al fiinţei tale, va fi acolo.
Tu poţi sta zâmbind, dar ştii că poate să erupă în orice clipă. Şi zâmbetul tău nu va fi din toată inima, nu poate fi sincer; zâmbetul tău va fi doar un efort pe care îl vei face împotriva ta. Un om care încearcă să-şi impună o ordine din afară rămâne în dezordine. Tantra spune că există un alt fel de ordine: a nu impune nici o ordine, a nu impune nici un fel de disciplină; pur şi simplu a abandona toate structurile, a deveni natural şi spontan. E cel mai mare pas pe care un om poate să-l facă.
Va fi nevoie de mult curaj, pentru că, dacă te vei hotărî să faci acest pas, societatea nu va fi încântată, societatea va fi cu totul împotriva ta.
Societatea vrea o ordine anumită.
Dacă urmezi societatea, societatea este mulţumită de tine. Dacă ieşi cât de cât din tipar, societatea este foarte furioasă. Tantra este o răzvrătire. Nu o numesc revoluţionară, pentru că nu are nimic de-a face cu politica. Şi nu o numesc revoluţionară pentru că nu are intenţia de a schimba lumea: nu intenţionează să schimbe statul şi societatea. Este o răzvrătire, dar o răzvrătire individuală. Este un individ care alunecă în afara structurilor şi a sclaviei.
Doar în momentul în care sclavia încetează, începi să priveşti altfel lumea – este ca şi cum ai fi trăit legat la ochi şi, dintr- o dată, fâşia care îţi acoperea ochii s-a dezlegat, ochii tăi s-au deschis şi vezi o lume complet diferită de cea pe care ţi-o imaginai. Această fâşie este tocmai mintea discursivă: gândirea ta, prejudecăţile, cunoaşterea, scripturile tale – toate formează o fâşie groasă care îţi acoperă privirea. Te menţin în întuneric, te menţin ignorant, te menţin fără viaţă.
Tantra vrea să fii viu – la fel de viu ca arborii,
la fel de viu ca râurile, la fel de viu ca Soarele şi Luna. Acesta este dreptul tău prin naştere. Pierzându-l, pierzi totul. Şi dacă ar trebui să pierzi totul câştigându-l, nu ai nimic de pierdut. Chiar un singur moment de libertate totală este suficient ca să fii mulţumit pentru că o viaţă de o sută de ani în care trăieşti ca un sclav şi nu ai nici o clipă de libertate nu are nici un sens.
” În esență, meditația tantrică este psihologie sofisticată: metode extraordinare și radicale pentru desăvarșirea rapidă a extraordinarului potențial pentru claritate, bucurie, compasiune și alte însușiri pozitive, despre care Buddha spune că sunt înnăscute în noi toți – Robina Courtin