Puteţi dobîndi obiceiul de a fi fericit
În acest capitol vreau să discutăm despre subiectul intitulat fericire, nu din punct de vedere filozofic, ci din cel medical. Definiţia fericirii a doctorului John A. Schindler este: „Acea stare a minţii în care gândirea noastră ne face plăcere pentru o bună bucată de timp.”Din punct de vedere medical, dar şi din cel etic, nu cred că această definiţie simplă poate fi îmbunătăţită în vreun fel. La asta ne vom referi în acest capitol.
Fericirea este un bun medicament
Fericirea este ceva înnăscut pentru mintea omenească şi pentru mecanismul său fizic. Gândim mai bine, realizăm totul mai bine, ne simţim mai bine şi suntem mai sănătoşi atunci cand suntem fericiţi. Până şi organele noastre senzoriale funcţionează mai bine. Psihologul rus K. Kekcheycv a făcut nişte teste cu diverse persoane atunci când se gândeau la lucruri plăcute şi atunci când se gândeau la lucruri neplăcute. El a descoperit că atunci când se gândeau la lucruri plăcute vedeau mai bine, distingeau gustul şi mirosul mai bine, auzeau mai bine, având un pipăit mult mai fin.
Dr. William Bates a demonstrat că vederea se îmbunătăţeşte imediat atunci când cineva se gândeşte la lucruri plăcute sau îşi vizualizează scene plăcute. Margaret Corbett a descoperit că memoria este mult mai eficientă şi mintea mai relaxată atunci când cineva se gândeşte la lucruri plăcute. Medicina psihosomatică a demonstrat că stomacul, ficatul, inima şi toate organele interne funcţionează mai bine când suntem fericiti. Cu mii de ani în urmă, bătrânul şi înţeleptul Rege Solomon spunea în Vechiul Testament: „Un suflet vesel e ca un leac, dar un spirit în suferinţă se usucă până la os.” Este extrem de semnificativ faptul că atât iudaicii cât şi creştinii propovăduiau bucuria, veselia, recunoştinţa şi voioşia ca mijloace către dreptate şi o viaţă mai bună.
Psihologii de la Harvard au studiat relaţia dintre fericire şi criminalitate,
şi au ajuns la concluzia că vechiul proverb olandez „Oamenii fericiţi nu sunt niciodată răi” se demonstrează ştiinţific. Ei au descoperit că majoritatea criminalilor provin din familii nefericite sau au avut nişte relaţii umane nereuşite. La Universitatea Yale s-a făcut un studiu vreme de 10 ani referitor la frustrări şi s-a ajuns la concluzia că ceea ce numim
imoralitate şi ostilitate faţă de ceilalţi sunt doar reflexe ale nefericirii noastre. Dr. Schindler spunea că nefericirea este cauza principală a tuturor bolilor psiho-somatice, şi că fericirea este singurul leac în sine, cuvântul „bolnav” reflectă o stare de nefericire. Un sondaj recent a arătat că un grup mare de oameni de afaceri optimişti şi veseli care vedeau doar „partea
bună a lucrurilor” au reuşit mult mai bine profesional decît oamenii de afaceri pesimişti.
Se pare că în gândirea noastră populară despre fericire adesea am pus carul înaintea boilor. „Fii bun”, spunem noi, „şi vei fi fericit.” „Voi fi fericit dacă voi reuşi în viaţă şi voi fi sănătos”, ne spunem noi. „Fii bun şi iubitor cu ceilalţi şi vei fi fericit” Am fi mai aproape de adevăr dacă am spune: „Fii fericit şi te vei simţi mai bine, mai sănătos, vei reuşi în viaţă şi vei fi mai înţelegător cu ceilalţi.”
Obişnuitele idei greşite despre fericire
Fericirea nu este ceva care se câştigă sau este meritată. Fericirea nu este o chestiune morală, aşa cum nu este nici circulaţia sîngelui; amândouă sînt necesare pentru a te simţi sănătos şi bine, fericirea este pur şi simplu „o stare de spirit în care gândim plăcut în majoritatea timpului”. Dacă aştepţi până ce „meriţi să gândeşti lucruri plăcute” mai mult ca sigur că vei avea gânduri neplăcute referitoare la lipsa ta de valoare. „Fericirea nu este o răsplată a virtuţii”, spunea Spinoza, „ci o virtute in sine; suntem fericiţi nu pentru că ne controlăm poftele trupesti, ci, dimpotrivă, pentru că ne bucurăm cu adevărat şi deci suntem în stare să ne abţinem.” (Etica lui Spinoza)
Urmărirea fericirii nu este o formă de egoism
Mulţi oameni sinceri nu căută fericirea pentru că li se pare ceva egoist” sau „care nu se cade”. Lipsa de egoism nu duce la fericire pentru că ea nu ne scapă de gînduri despre sine sau de introspecţii, nici de vinovăţiile noastre, păcatele noastre, grijile noastre (gînduri neplăcute) şi nici nu ne laudă „bunatatea”; în schimb, ne ajută să ne exprimăm în mod creator şi să ne împlinim ajutându-i pe ceilalţi. Unul dintre gândurile cele mai plăcute pentru orice om este ideea că este util și suficient de important ca să ajute şi să contribuie la fericirea altor oameni. Şi totuşi, dacă transformăm fericirea într-o chestiune morală şi o concepem drept ceva care trebuie câştigat ca o răsplată pentru lipsa de egoism ne vom simţi vinovaţi că ne dorim fericirea.
Fericirea provine din a fi şi a acţiona neegoist ca o urmare firească a faptului că suntem şi acţionăm nu pentru o formă de „plată” sau vreun premiu. Dacă suntem răsplătiți pentru faptul că suntem neegoişti, următorul pas logic ar fi că dacă ne vom dovedi cât mai altruişti şi nefericiţi automat vom deveni fericiţi. Această premisă duce la concluzia absurdă că pentru a fi fericit trebuie să fii nefericit.
Dacă există vreo chestiune morală implicată în asta, ea se referă mai mult la fericire decît la nefericire. „Nefericirea nu numai că este dureroasă, dar şi meschină şi urâtă”, spunea William James. „Ce poate fi mai josnic şi mai nedemn decât să fii veşnic nemulţumit, nehotărât şi să mormăi întruna, indiferent din ce motiv. Ce poate fi mai jignitor pentru ceilalţi? Ce poate fi de mai puţin ajutor în momentele dificile? Toate acestea nu duc decât la amplificarea şi perpetuarea necazurilor, înrăutăţind situaţia dramatic.”
Fericirea nu este undeva în viitor, ci în prezent
„Noi nu trăim niciodată, ci doar sperăm să trăim; aşteptăm cu nerăbdare să fim fericiţi, ceea ce inevitabil duce la faptul că nu suntem”, spunea Pascal.
Am descoperit că una dintre cauzele neobişnuite de nefericire la pacienţii mei era că încercau să-şi trăiască viaţa amânând totul. Ei nu trăiau şi nu se bucurau de viaţă, ci tot aşteptau să se întîmple ceva. Îşi spuneau că vor fi fericiţi când se vor căsători, când îşi vor găsi o slujbă mai bună, când o să-şi termine ratele la casă, când o să-şi vadă copiii la facultate, când îşi vor termina nu ştiu ce îndatorire, sau vor avea o mare victorie. Invariabil, erau nemulţumiţi.
Fericirea este un obicei mental,
o abordare mentală şi dacă nu este dobândit acest obicei şi exersat în prezent, practic el nu este experimentat. Nu poate rămâne doar legată de rezolvarea problemelor exterioare. Când o problemă este rezolvată, o alta apare şi îi ia locul. Viaţa este o serie nesfârşită de probleme. Dacă vrei să fii fericit trebuie să fii fericit pur şi simplu — punct! Şi nu să fii fericit „pentru că”. „Am domnit cincizeci de ani în victorii sau pace” spunea califul Abdclraham. „Am fost iubit de supuşii mei, temut de duşmani şi respectat de aliaţi; bogăţiile şi onorurile, puterea şi plăcerea mi-au stat la picioare; nimic din ce-i pământesc nu mi-a întinat fericirea şi astfel am putut număra zile întregi de fericire adevărată şi până la urmă mi-au ieşit la socoteală paisprezece.”
Fericirea este un obicei mental care poate fi cultivat şi dezvoltat
„Majoritatea oamenilor sunt fericiţi în măsura în care sunt hotărâţi să fie”, spunea Abraham Lincoln. „Fericirea e doar ceva intern”, spunea psihologul dr. Matthew N. Chappell. „Fericirea nu este dată de obiecte, ci de idei, gânduri şi abordări care pot fi dezvoltate şi construite prin activitatea fiecăruia, independent de ceea ce-l înconjoară.”
Numai un sfînt poate fi fericit sută la sută tot timpul. Şi aşa cum spunea sarcastic George Bemard Shaw, dacă aşa ar fi, am fi nefericiţi. Gândindu-ne şi luând câte o hotărîre simplă, putem fi fericiţi şi putem gândi lucruri plăcute în majoritatea timpului, independent de multitudinea de evenimente şi împrejurări ale vieţii zilnice care ne fac nefericiţi.
Cel mai adesea noi reacţionăm la nişte neajunsuri mărunte
şi la tot felul de frustrări fiind morocănoşi, nemulţumiţi, plini de resentimente şi iritabili; toate acestea dintr-un prost obicei. Am exersat să reacţionăm aşa de atâta vreme, încât a devenit un obicei. Mare parte din această reacţie obişnuită de a fi nefericiti îsi are originea în nişte întâmplări pe care le-am interpretat ca o lovitură directă dată respectului nostru de sine. Un șofer ne-a claxonat inutil, cineva ne întrerupe sau nu e atent când ii vorbim, cineva nu ne ajută aşa cum credem noi că ar trebui. Chiar şi evenimentele impersonale pot fi interpretate si considerate drept drept afronturi aduse orgoliului nostru.
Autobuzul pe care trebuia să-l luăm a întârziat, a început să plouă tocmai când voiam să jucăm golf, s-a blocat circulaţia chiar când trebuia să ajungem urgent la aeroport ca să nu pierdem avionul. Reacţionăm cu mânie, resentimente şi ne plângem de milă, cu alte cuvinte suntem nefericiţi.
Nu lăsaţi lucrurile să vă conducă viaţa
Cel mai bun leac pe care l-am găsit pentru asemenea lucruri este folosirea propriei arme a nefericirii, respectiv părerea bună despre sine. „Aţi fost vreodată la o emisiune de televiziune în direct pentru a vă da seama cum moderatorul poate manipula publicul?”, l-am întrebat pe un pacient. „Apare dintr-o dată cu un carton pe care scrie «aplauze» şi toată lumea aplaudă. Aduce un alt carton pe care scrie «râsete» şi toată lumea râde.
Cei din sală acţionează ca oile, de parcă ar fi sclavi şi se supun întru totul lucrurilor care li se cer. Şi dumneavoastră acţionaţi la fel. Lăsaţi evenimentele exterioare un şi alte persoane să vă dicteze ce trebuie să simţiţi şi cum ar trebui să reacţionaţi. Vă comportaţi ca un rob supus reacţionând cu promptitudine când vreo întâmplare vă dă semnalul — «fii furios» —
«enervează-te» — sau «acum este momentul să te simţi nefericit»”.
Dobândirea obiceiului de a fi fericit te transformă din sclav în stăpân sau cum spunea Robert Louis Stevenson, „Obiceiul de a fi fericit îţi dă posibilitatea de a te elibera uneori chiar întru totul de orice forţă dominatoare exterioară”.
Părerea dumneavoastră poate supralicita, intimplarile nefericite
Inclusiv în cazurile tragice sau cele mai potrivnice putem reuşi să fim fericiţi, chiar dacă nu complet, în cazul când nu adăugăm propriile noastre sentimente de milă faţă de noi, de supărare sau părerile contradictorii.
„Cum aş putea fi fericită?”, m-a întrebat odată soţia unui alcoolic. „Nu ştiu”, i-am răspuns. Dar ai putea fi mai fericită dacă n-ai adăuga o supărare suplimentară şi nu ţi-ai mai plînge atâta de milă pe lângă toată nenorocirea asta”.
„Cum aş putea fi fericit”, m-a întrebat un om de afaceri.
„Tocmai am pierdut 200 de mii de dolari la bursă, sunt ruinat şi nenorocit.” „Poţi să fii mai fericit i-am spus, „dacă nu vei adăuga la toate astea şi propriile tale păreri despre cele întâmplate. Faptul în sine este că ai pierdut 200 de mii de dolari; în schimb, este părerea ta că eşti ruinat şi nenorocit”.
După care, i-am sugerat să înveţe pe dinafară vorbele lui Epictet care mie mi-au plăcut întotdeauna foarte mult. Înţeleptul spunea: „Oamenii sunt nemulţumiţi nu de ceea ce se întîmplă, ci de părerile lor despre ceea ce se întîmplă.”
Când am anunţat familia că vreau să mă fac doctor,
mi s-a spus că nu se poate pentru că părinţii mei nu aveau bani. E adevărat că mama n-avea bani, dar era doar o părere că n-aş fi putut deveni niciodată doctor. Mai târziu mi s-a spus că nu voi putea face niciodată cursuri postuniversitare în Germania şi că este imposibil ca un tânăr chirurg-estetician să-şi deschidă propriul cabinet in New York. Toate acestea le-am facut în final şi ceea ce m-a ajutat foarte mult este faptul că tot timpul am reţinut ideea că aceste lucruri „imposibile” erau doar păreri şi nu fapte. Nu numai că am reuşit să-mi ating scopurile, dar am fost şi fericit pe parcurs chiar şi atunci când a trebuit să-mi pun paltonul ca amanet pentru a-mi cumpăra niste cărti de medicină sau să sar peste masa de prânz ca să pot plăti taxele la
sala de disecţie.
Eram îndrăgostit de o fată foarte frumoasă. Ea s-a căsătorit cu altul. Astea erau faptele propriu-zise. Am ţinut însă să-mi amintesc mereu că era doar părerea mea că ar fi o „catastrofă” şi că viaţa nu mai merită trăită. Nu numai că am depăşit momentul, dar chiar s-a dovedit că a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întîmplat vreodată. Am avut noroc.
Abordarea care duce la fericire
Am subliniat mai înainte că având în vedere că omul este o fiinţă care se străduieşte pentru un scop, el funcţionează normal şi firesc atunci când are orientare pozitivă îndreptându-se spre un obiectiv dorit. Fericirea este un simptom al normalităţii, al funcţionării fireşti şi atunci când omul acţionează în încercarea de a-şi atinge scopul, el are tendinţa de a fi fericit indiferent de împrejurări.
Tânărul meu prieten, omul de afaceri, era nefericit pentru că pierduse 200 de mii de dolari. Thomas A. Edison pierduse într-un incendiu un laborator care valora milioane şi n-avea nici asigurare. „Ce Dumnezeu o să faci?”, l-a întrebat cineva. „Mîine dimineaţă o să ne apucăm să-l reconstruim”, a răspuns Edison. În ciuda nenorocirii sale, el a continuat să aibă o atitudine hotărâtă în urmărirea scopului. Şi pentru că şi-a menţinut această atitudine hotărâtă în atingerea scopului, nu a suferit din pricina pierderii respective. Nu a fost nefericit.
Psihologul H.L. Hollingworth spunea că fericirea cere probleme,
plus o abordare mentală gata să depăşească momentele de disperare, găsindu-le o soluţie. „Mare parte din ceea ce ni se pare o nenorocire provine din felul în care abordăm fenomenul”, spunea William James. „Totul poate fi transformat adesea în ceva încurajator şi tonic printr-o simplă schimbare a atitudinii interioare în momentul suferinţei dintr-una a fricii într-una a luptei. De multe ori o nenorocire se poate transforma într-o binecuvîntare atunci când încetăm să mai încercăm în zadar să o ocolim şi acceptăm s-o înfruntăm şi s-o îndurăm cu inima deschisă; asta înseamnă că omul trebuie să ştie să acţioneze onorabil în faţa lucrurilor care par să-i tulbure liniştea, în felul acesta găsind o cale de scăpare.
Refuzaţi să recunoaşteţi răul din aceste fapte;
dispreţuiţi-le puterea, ignoraţi-le prezenţa, uitaţi-vă în altă parte şi, în ceea ce vă priveşte, chiar dacă faptele continuă să mai existe, anulaţi-le caracterul răufăcător. Avînd în vedere că aveţi posibilitatea de a le face bune sau rele prin puterea gîndului, tocmai această putere este o dovadă că trebuie să vă concentraţi asupra acestui lucru ce are o influenţă imediata asupra dumneavoastră.” (William James, Varietatea experienţelor religioase, New York, Longmans, Green & Co.)
Privind în viaţă retrospectiv, constat că unii dintre anii cei mai fericiţi au fost cei în care am învăţat de zor ca student la medicină şi am trăit de pe o zi pe alta la începutul carierei. De multe ori am fost flămând, mi-a fost frig, şi n-am avut cu ce să mă îmbrac.
Munceam minimum 12 ore pe zi, de multe ori nu ştiam de unde să fac rost de bani ca să-mi plătesc chiria, dar aveam un scop, o dorinţă arzătoare de a-l atinge şi o perseverenţă hotărâtă care mă făcea să încerc să-mi ating obiectivul. Am legat toată această experienţă de cazul tânărului om de afaceri şi m-am gîndit că adevărata cauză a nefericirii sale nu era faptul că a pierdut 200 de mii de dolari ci că și-a pierdut ţelul. Nu mai avea acea atitudine hotărâtă, ci devenise pasiv în loc să fie foarte combativ.
„Parca innebunisem”, mi-a spus el mai tîrziu. „Mi se părea atît de anormal să mă convingi de faptul că nu pierderea banilor mă făcea nefericit, dar acum mă bucur că m-ai luminat.” El a încetat să se mai plîngâ de ghinionul lui, „l-a înfruntat”, si-a găsit alt scop şi-a început să se lupte pentru el. După 5 ani nu numai că avea mai mulţi bani ca niciodată în viaţa lui, dar pentru prima dată făcea o meserie care-i plăcea.
EXERCIŢIU PRACTIC
Faceţi-vă obiceiul să reacţionaţi combativ şi pozitiv în faţa amenintărilor şi
problemelor. Formaţi-vă obiceiul de a avea un scop tot timpul, independent de ceea ce se întâmplă. Aceasta va fi posibil dacă vă veţi păstra o atitudine combativă pozitivă, atât în situaţiile propriu-zise de zi cu zi cât şi în gând. Vizualizati-vă acţionînd pozitiv şi inteligent pentru rezolvarea problemelor şi atingerea scopurilor. Vizualizaţi-vă reacţionand în faţa ameninţărilor, nu fugind din calea lor sau evitându-le, ci înfruntându-le, atacându-le într-un
mod combativ şi inteligent. Majoritatea oamenilor sunt curajoşi doar în situațiile de pericol cu care sunt obişnuiţi atât în gând cât şi în practică”, spunea romancierul englez Bulwer Lytton.
