Abilitatea pe care oamenii par să și-o dorească cel mai mult este aceea de a face bani.
Câștigarea banilor nu este însă o abilitate, ci este rezultatul unei abilități!
Banii după care alergi doar de dragul lor se vor dovedi cu siguranță foarte alunecoși. Nu sunt ceva rău, sunt ceva bun pentru că reprezintă munca, dar pe cei care încearcă să facă rost de ei evitând munca îi abate de la adevăratul scop și le diminuează natura. Henry Ford a făcut următoarea afirmație, spune U.S. Andersen, în cartea Magia din minte:
„Dacă banii sunt singura ta speranță de a obține independența, nu o vei avea niciodată. Unica siguranță reală pe care o poate avea un om pe lumea asta este un bagaj de cunoștințe, experiență și abilități.”
În tinerețe, Ford nu a avut bani mulți, dar a rezistat datorită viziunii automobilului său,
iar zilele și nopțile îi erau pline de muncă și reflecție. Când a venit ziua în care o zecime dintre familiile din America dețineau un automobil, Ford a devenit un om bogat. A obținut averea nu pentru că ar fi alergat după ea, ci pentru că a oferit un serviciu pentru milioane de oameni. În timpul, epoca și societatea noastră, averea este un rezultat firesc al faptului că servești un număr mare de oameni. Orice muncă este răsplătită cu aceeași monedă, iar atunci când servim o persoană și ea ne servește la rândul ei, datoria pentru un serviciu conducând de obicei la un schimb de bani.
Dacă servim o singură persoană, suntem plătiți de ea; dacă servim două, suntem plătiți mai mult; dacă servim zece, și mai mult; dacă servim un milion, vom ajunge cu siguranță bogați. Nu avem încotro, trebuie să facem avere atunci când găsim o muncă ce trebuie făcută și trebuie să primim parte din această avere noi înșine. Este evident că banul trage la ban, dar numai atunci când astfel de bani sunt puși la treabă pentru a crea bogăție. Atunci când economiile noastre sunt investite în activități care promovează pionieratul și creativitatea, trebuie să aducă alți bani, pentru că sunt folosiți în concordanță cu legea primordială a vieții, conform căreia orice serviciu trebuie răsplătit.
Cea mai potrivită execuție este întotdeauna o execuție realizată fără să te gândești.
Orice alt mod de acțiune are în centru egoul și se bazează pe o cunoaștere parțială. Un prieten îmi spune că poate să taie un măr exact în jumătate atunci când nu se gândește la acest lucru, dar, atunci când se concentrează, jumătățile nu se mai potrivesc. Fiecare om are înnăscută o minte originală, iar cunoștințele existente în minte nu se limitează la ceea ce se dobândește prin simțuri. Condiționarea egoistă face mintea să dobândească o idee fixă despre ea însăși, ca metodă de autocontrol, și în consecință, omul se gândește la el însuși ca la „,eu”.
Conștiința nu i se mai concentrează atunci pe mintea originală, ci se mută pe imaginea egoului, astfel că îi devine imposibil să folosească mintea originală în vreuna dintre acțiunile sale mentale. Orice efectuează ca răspuns la ego este intenționat, afectat, limitat și nesincer. Trebuie să învățăm să scăpăm de intenție, de percepția de sine pentru a putea să acționăm sub impulsul venit de la o minte și o voință superioară. Trebuie să învățăm să devenim spontani; trebuie să învățăm să renunțăm la planuri si eforturi, să facem ceea ce este firesc atunci când apare momentul pentru a acționa.
