Zen Adevărat:
În timpurile străvechi, primitive, oamenii nu visau la ceea ce era preferabil sau la ceea ce era mai bun. Mintea lor era deschisă şi naturală precum un cer limpede şi clar.
Civilizaţia a adus popoarelor lumii decadenţa, corupţia şi grijile.
De exemplu, în Indonezia sau în Africa, oamenii ignorau existenţa ciocolatei, a pantofilor cu toc înalt şi a maşinilor. Oamenii locului dansau în fiecare noapte la lumina clară a lumii şi mâncau fructele ţării lor, local, bananele. Toată lumea ducea o viaţă simplă şi naturală. Viaţa era uşoară, nu se faceau economii dureroase. Însă aceste ţări au fost cucerite de cultură şi civilizaţie – şi de atunci încoace oamenii acolo muncesc pentru a caştiga bani. Există maşini, avioane, arme… După cel de-al doilea război mondial, aceste ţări s-au ridicat împotriva colonizatorilor şi şi-au recâştigat independenţa. În acest mod ţările bogate au adus popoarelor primitive civilizaţia, ca mai apoi să îşi piardă coloniile.
Civilizaţia dă naştere unei „lupte pentru viaţă” foarte severe.
Acest lucru esti vizibil nu doar între naţiuni, ci şi între bărbat şi femeie, între elev şi profesor, frate şi soră, patron şi angajaţi, între prieteni, şi ajunge până la mintea noastră, care devine complicată. Binele şi răul se luptă pe viaţă şi pe moarte. Acestă civilizaţie produce din ce în ce mai multă anxietate, iritabilitate etc.
Pentru că noi trebuie să fim câştigători în lupta pentru existenţă, să câştigăm în dragoste, să câştigăm bani, din această cauză mintea noastră calculează totul, iar viaţa noastră devine mincinoasă şi falsă. Şi apoi noi vrem să scăpăm de această minte complicată şi de această lume dificilă. Oamenii de la oraş doresc să se caţere pe munte sau să campeze pe malul mării pentru a trăi într-un mod simplu. Iată la ce visează oamenii civilizaţi, dar din păcate ei nu pot fugi de propria lor minte!
De aceea este nevoie de o religie veritabilă, care să ne poată deschide mintea, s-o elibereze.
Oamenii civilizaţi nu se gândesc decât la ceea ce pot obţine prin ei inşişi şi la ceea ce constituie propria lor lume. Gândurile lor se limitează doar la aceste lucruri şi de aceea ea nu poate cuprinde întregul univers. Ei preferă să trăiască mai degrabă printre modele schimbătoare decât să trăiască într-o manieră naturală. Ei sunt departe de ceea ce este real, de ceea ce este adevărat, de sinceritate, de spontaneitate, de onestitate. Ei trăiesc în minciună şi ficţiune. Ei sunt tulburaţi din cauza acestor mode efemere.
Este necesar să se revină la claritatea minţii noastre veritabile.
Trebuie să revenim la ceea ce este real, la adevăr, la natural, să redevenim intimi cu natura. Putem numi acest lucru: reîntoarcerea la noi înşine.
Imaginaţia şi reveriile noastre, judecata şi activitatea noastră mentală nu reprezintă decât nişte himere; acestea nu au de-a face cu adevărul, cu viaţa adevărată. Punându-ne în armonie cu universul, va trebui să ne creăm o viaţă fericită. Aceasta este raţiunea de a fi a religiei noastre – Zen.
