– Am auzit ca Joseph a murit azi dimineață.
Am căzut pe spate, lovindu-mă de niște mese de lucru. Eram șocat de vestea morții lui Joseph, dar și de indiferența lui Socrate. Într-un târziu, mi-am regăsit vocea:
– Cum a murit?
– Foarte simplu, îmi imaginez. Știi, suferea de leucemie. O formă rară. Era bolnav de mai mulți ani. Putem spune că a rezistat destul în această lume. Un bun luptător, trebuie să recunosc!
Vorbea cu afecțiune, dar fără să pară îndurerat.
– Socrate, chiar nu ești tulburat, măcar puțin?
Și-a ridicat șurubelnița în mod ostentativ.
– Asta îmi amintește de o poveste pe care am auzit-o cu mult timp în urmă, despre o mamă copleșită de durere și care nu mai înceta cu plânsetele în urma morții fiului ei.
„Nu mai pot să suport durerea și tristețea”, i-a spus ea surorii sale.
„Soro, ți-ai jelit fiul înainte să se nască?”
„Evident că nu!”
„Ei bine, nu ar trebui să-l jelești nici acum. În fond, s-a întors în același loc de unde a venit atunci când s-a născut.”
– Și povestea asta te reconfortează, Socrate?
– Mă rog, eu cred că este o poveste frumoasă. Poate că, în timp, vei ajunge să o apreciezi.
– Credeam că te cunosc, Socrate, dar nu aș fi crezut niciodată că poți fi atât de lipsit de inimă.
– Nu-ți fă probleme, Dan. Moartea nu este ceva atât de rău.
– Bine, dar s-a dus!
Soc a râs cu blândețe.
– Poate că s-a dus, poate că nu. Poate că nu a fost niciodată aici!
Râsul lui a răsunat în întregul garaj.
Dintr-o dată, mi-am dat seama de ce mă simtatât de tulburat.
– La fel ai simți și dacă aș muri eu?
– Cu siguranță! s-a amuzat el. Dan, sunt lucruri pe care nu le înțelegi încă. Până atunci gândește-te la moarte ca la o transformare – ceva mai radicală decât pubertatea, dar în nici un caz motiv de supărare. Ea nu reprezintă altceva decât una din schimbările la care este supus corpul. Atunci când se întâmplă, se întâmplă. Luptătorul nu își caută moartea, dar nici nu fuge de ea.
Fața lui a redevenit serioasă.
– Moartea nu este ceva trist.
Singurul lucru trist este că oamenii au uitat să trăiască. Ochii i s-au umplut de lacrimi. Am mai stat o vreme împreună, ca doi prieteni, păstrând tăcerea, după care am plecat acasă.”
