Să fii uman
Cu cât trăiești mai mult, cu atât iți dai seama ca nimic nu e fix. Oricine va deveni un refugiat dacă trăiește suficient de mult. Oricine își va da seama că naționalitatea sa nu înseamnă nimic pe termen lung. Viziunea oricui asupra lumii va întâmpina provocări și va fi dezaprobată la un moment dat. Oricine va pricepe că „să fii uman” este ceea ce defineste o ființă umană.
Broaștele-țestoase nu au popoare. Sau steaguri. Sau arme nucleare strategice. Nu au terorism, referendumuri sau războaie comerciale cu China. Nu au liste cu melodii pe Spotify pentru exercițiile fizice. Nu au cărți despre mărirea și decăderea imperiului broaștelor-țestoase. Nu au cumpărături pe internet și nici case de marcat unde iți scanezi singur produsele.
Alte animale nu au „progres”, se zice. Dar mintea omeneasca în sine nu progresează. Rămânem aceiași cimpanzei ridicați în slăvi doar ca dotați cu niște arme mai mari. Avem cunoștințele necesare să ne dăm seama că suntem doar o masă de cuante și particule, la fel ca orice altceva, dar noi tot încercăm să ne distanțăm de universul în care trăim, să ne dăm un sens superior unui copac, unui bolovan, unei pisici sau unei broaște-țestoase.
Totul se schimbă și nimic nu se schimbă
Există un copac în California. Pinul-arici din Marele Bazin care, după o numărătoare atentă a inelelor, s-a dovedit a avea 5065 de ani.
Până și mie mi se pare bătrân. Recent, ori de câte ori m-a apucat disperarea din cauza condiției mele(aceea de nemuritor) și am simțit nevoia să mă simt puțin mai muritor și mai obișnuit, m-am gândit la acel copac din California. E viu de pe vremea faraonilor. E viu la întemeierea Troiei. Încă de la începutul epocii de bronz. De când a apărut yoga. Încă de pe vremea mamuților.
Și a stat acolo, calm, în același loc, crescând încet, făcând frunze, pierzând frunze, făcând și mai multe frunze, în timp ce mamuții au dispărut, Homer a scris „Odiseea”, Cleopatra a domnit, Isus a fost răstignit, Siddahrta Gautama(Buddha) și-a părăsit palatul ca să plângă pentru poporul sau suferind, Imperiul Roman a intrat în declin și s-a prăbușit, bivolul-de-apă a fost domesticit în China, incașii au construit orașe, eu m-am aplecat peste fântână împreună cu Rose, America s-a bătut cu ea însăși, războaiele mondiale au avut loc, Facebook a fost inventat, iar milioane de oameni și animale au trăit, s-au luptat, au procreat și au pornit uluite spre mormintele lor. În toată această perioadă, copacul a rămas copac.
O lecție familiară predată de timp. Totul se schimbă și nimic nu se schimbă.
„Cum să oprești timpul” – de Matt Haig.
