Cu trei mii de ani în urmă,
exista un om la fel ca noi toți care trăia în aproprierea unui oraș înconjurat de munți. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce învăța.
În inima sa simțea că trebuie să existe ceva mai mult decât era scris în acele cărți. Într-o zi, când a adormit într-o peșteră, el a visat că și-a văzut propriul corp adormit. A ieșit din peșteră în noaptea cu lună nouă. Cerul era senin, iar el putea vedea milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut în interiorul său, ceva care i-a transformat viața pentru totdeauna. El și-a privit mâinile, și-a simțit corpul, iar apoi și-a auzit propria voce spunând: “Sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele”.
A privit din nou la stele și a realizat că nu stelele sunt cele care creează lumina, ci lumina creează stelele. “Totul este făcut din lumină; eu sunt făcut din stele, a spus el, și spatiul dintre ele nu este gol”. Și a stiut că tot ceea ce există este o ființă vie, iar lumina este mesagerul vieții, deoarece este vie și conține în ea toate informațiile. Apoi a conștientizat că și el era făcut din stele, deși nu părea una cu acele stele.
“Sunt în stele și între ele”,
A gândit el. Atunci, el s-a numit tonal, iar lumina dintre stele nagual, și a știut că tot ceea ce creează armonia și spațiul dintre cele două este Viața sau Intenția. Fără Viață, tonal-ul și nagual-ul nu ar putea exista. Viața este forța Absolutului, a Supremului, a Celui care a creat totul.
Iată deci ce a descoperit el: totul în existența este o manifestare a ființei vii pe care o numim Dumnezeu. Și a ajuns la concluzia că percepția umană este doar lumina ce percepe lumina. El a vazut că materia este o oglindă – totul este o oglinda care reflectă lumina și creează imaginile acelei lumini – dând naștere luminii iluziei, Visul, care seamănă cu un fum ce nu ne permite să vedem cine suntem cu adevărat. “Noi, cei adevarați, suntem iubire pură, lumină pură”, a spus el. Această realizare i-a transformat viața.
Dintr-o dată, el a știut cine este cu adevărat,
s-a uitat în jur la ceilalți oameni și la restul naturii și a rămas uimit de ceea ce a văzut. El s-a regăsit pe el însuși în tot ceea ce exista – în fiecare ființă umană, în fiecare animal, în fiecare pom, în apă, în ploaie, în nori, în pământ. Și a văzut că viața amesteca tonal-ul cu nagual-ul în diferite moduri pentru a crea miriade de manifestări ale Vieții.
În acele câteva momente el a înțeles totul. Era foarte emoționat și inima sa era plină de pace. Cu greu putea să aștepte pentru a le spune și prietenilor săi ceea ce descoperise. Dar cum ar fi putut explica toate acestea în cuvinte? A încercat să le spună ce a descoperit și celorlalți, dar ei nu-l puteau înțelege. Ei puteau vedea doar că se transformase, că din vocea și din ochii săi radia ceva extraordinar. Au observat că el nu mai judeca pe nimeni și nimic. El devenise altfel.
Putea înțelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea înțelege pe el. Ei credeau că el era o încarnare a lui Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea toate acestea și apoi spunea: “Este adevărat. Eu sunt Dumnezeu. Dar și voi sunteți Dumnezeu. Suntem la fel, voi și cu mine. Suntem imagini ale luminii. Suntem una cu Dumnezeu”. Dar nici așa oamenii nu-l înțelegeau.
El a descoperit că el era o oglindă pentru restul persoanelor,
o oglindă în care el se putea vedea pe sine. “Oricine este o oglindă”, a spus el. El s-a văzut în ceilalți, dar nimeni nu l-a văzut pe el. Și astfel, a conștientizat că toată lumea visa, dar fără a fi conștientă de acest lucru, fără a ști cine sunt ei cu adevărat. Ei nu-l puteau vedea pe el în ei inșiși deoarece exista un perete de ceață sau de fum între oglinzi. Și peretele de ceață era creat de interpretarea imaginilor luminii – Visul oamenilor.
Apoi, a știut că va uita în curând tot ceea ce învățase. Dorind să-și amintească dea pururi viziunea pe care a avut-o, s-a decis să-și spună Oglinda Fumurie, astfel incât întotdeauna să știe că materia este o oglindă, iar fumul este cel care ne împiedică să știm cine suntem cu adevărat. El a spus: “Sunt o Oglindă Fumurie, deoarece mă văd pe mine în fiecare din voi, dar noi nu ne recunoaștem unul pe celălalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda ești tu, Visătorul”.
