Fericirea. Starea Naturală A Ființei (2/2)

Exersarea sistematică a unei „gândiri sănătoase”

„Sănătatea mentală se poate măsura prin capacitatea de a „descoperi pretutindeni binele”, spunea celebrul moralist Ralpb Waldo Emerson.
Ideea că, în majoritatea cazurilor, fericirea sau păstrarea doar a gândurilor plăcute pot fi cultivate sistematic şi delibeberat printr-un sistem plin de sânge rece li s-a părut multor pacienţi de-ai mei de necrezut dacă nu chiar grotească atunci cand am sugerat-o. Şi totuşi, experienţa a demonstrat nu numai că este funcţională, ci şi că ar fi cam singurul „obicei de fericire” care poate fi cultivat. La început, fericirea nu este ceva care ţi se întâmplă, ci e ceva ce faci şi determini singur. Dacă astepţi să te ajungă din urmă sau „să
se întâmple pur şi simplu” sau să-ţi fie adusă de alţii, o să ai de aşteptat mult şi bine.

Nimeni nu poate hotărî cum pot fi gândurile tale,

în afară de propria-ţi persoană. Dacă aştepţi împrejurările care „să justifice” gândul la lucruri plăcute, din nou o să aştepţi pe veci. Fiecare zi este un amestec de bine şi de rău — căci nici o zi şi nici o întâmplare în sine nu sunt sută Ia sută „bune”. Sunt lucruri şi „fapte” pe lumea asta, iar în viaţa noastră personală din orice moment putem să le justificăm” fie printr-o abordare pesimistă şi morocănoasă, fie printr-una optimistă şi fericită, depinzînd de noi ceea ce alegem. Este în mare parte o chestiune de selecţie, atenţie şi decizie şi nicidecum de onestitate sau lipsă de onestitate intelectuală.

Binele este la fel de „real” ca răul. Depinde doar de ce hotărâm să urmărim în primul rând şi ce gânduri întreţinem în minte. Alegerea deliberată de a gândi lucruri plăcute este mai mult decât un paliativ. Poate avea rezultate foarte practice. Cari Esrkine, celebrul jucător de baseball spunea că gândirea negativă i-a adus mai multe neajunsuri decât momentele de slăbiciune în joc.

„O predică m-a ajutat mult mai mult să depăşesc tensiunile decât sfaturile antrenorului”, spunea el. În esenţă spunea aşa: că precum o veveriţă care adună alune, aşa trebuie să înmagazinăm şi noi momentele de fericire şi de triumf ca în clipele de criză să apelăm la aceste amintiri care ne vor ajuta şi inspira. Cînd eram copil, pescuiam într-un pârâiaş la marginea oraşului meu de baştină. Îmi amintesc perfect locul care era undeva pe o pajişte verde înconjurată de copaci înalţi. De cîte ori tensiunea creştea atât pe terenul de joc cât şi
în afara sa, mă concentram asupra acestei imagini şi reuşeam să mă destind.” (Norman Vincent Peale, Credinţa i-a făcut campioni, Englewood Cliffs New Jersy, Prentice Hali, 1954)

Gene Tunney povestea că faptul de a se concentra asupra a ceea ce nu trebuia,

l-a determinat să piardă meciul cu boxerul Jack Dempsey. S-a trezit într-o noapte dintr-un coşmar în care „mă vedeam sângerând, bătut şi neajutorat, căzut la podea şi numărat. Nu mă puteam opri din tremurat, eram pierdut pentru ring, ceea ce pentru mine însemna totul — campionatul… Ce puteam face oare împotriva acestei spaime căreia îi bănuiam cauza? Abordasem mental greşit meciul. Citisem ziarul în care nu scria decît că am să pierd. Din cauza ziarului, mental pierdusem deja meciul. În parte soluţia era clară, nu trebuia să mai citesc ziarele. Nu trebuia să mă mai gîndesc la Piropscy ca la o ameninţare. Şi nici la pumnul lui ucigaş sau la atrocitatea cu care ataca. Trebuia pur şi simplu să trântesc ușa mental acestor gânduri distructive şi să mă gîndesc la altceva.”

Un agent de vânzări care avea nevoie de o operaţie nu atât la nas, cât la gânduri

Un tânăr agent de vânzări se hotărâse să renunţe la slujbă dupa ce a venit la mine să discutăm despre o operaţie estetică la nas. Nasul lui era uşor mai lung decât normal, dar nu era nicidecum „respingător” cum susţinea el. El simţea cum toţi clienții râd pe ascuns de nasul lui, sau sunt scârbiţi de el. Avea un nas mare. Acesta era un „fapt”. Tot un „fapt” erau şi telefoanele pe care le dăduseră trei clienţi, ca să se plîngă la firmă că tânărul nostru are un comportament necioplit şi ostil. Şeful lui îl angajase de probă şi de două săptămâni nu vânduse nimic.

Eu i-am sugerat ca, în locul unei operaţii estetice la nas, să încerc să-i fac una în direcţia gândurilor. Vreme de 30 de zile trebuia să „anuleze” toate aceste gânduri negative. Trebuia să ignore complet toate „faptele” negative şi neplăcute care-l priveau direct şi să se concentreze în mod deliberat asupra gândurilor plăcute. După 30 de zile, nu numai că s-a simțit mult mai bine, dar a constatat că toată lumea, inclusiv clienţii, îl socoteau mai prietenos, vânzările au început să crească simţitor, iar şeful lui l-a felicitat public într-o şedinţă.

Un om de ştiinţă a testat teoria gindirii pozitive

Dr. Elwood Worcester în cartea sa „Trup, minte şi suflet” povesteşte mărturia unui celebru om de ştiinţă: Până la 50 de ani am fost un tip nefericit şi ineficient. Nici una dintre lucrările mele care m-au făcut mai târziu celebru nu mi-a fost publicaţe… Trăiam într-o permanentă stare sumbră, având mereu sentimentul eşecului. Cele mai dureroase simptome erau nişte dureri de cap cumplite pe care le aveam cam două zile pe săptămânâ în timpul cărora nu puteam face nimic, nici nu mai vedeam bine.

Citisem ceva literatură de specialitate referitoare la Noua Gândire care la vremea respectivă părea o mare descoperire, dar şi câteva idei ale lui William James asupra direcţionării atenţiei spre bine şi util, ignorând
restul. Una dintre afirmaţii m-a impresionat în mod special, „ar fi trebuit să renunţăm la filozofia răului, şi, mai mult, am putea câştiga o viaţă dominată doar de bine”. Sau ceva în genul ăsta. Deşi aceste doctrine mi s-au părut simple teorii mistice, mi-am dat totuşi seama că am sufletul bolnav, că lucrurile se înrăutăţesc, că viaţa mea a devenit insuportabilă aşa încât m-am hotârît să le încerc…

Am decis să limitez perioada de încercare la o lună,

pentru că am socotit că este o perioadă suficientă pentru a demonstra valabilitatea sau inutilitatea sistemului. În această lună am hotărît să-mi impun anumite restricţii în privinţa gândurilor. În privinţa trecutului, aveam să încerc să las mintea să se preocupe doar de momentele fericite, plăcute, de zilele frumoase ale copilăriei mele, de profesorii care mi-au insuflat pasiune, deschizîndu-mi drumul carierei mele. În privinţa prezentului, aveam să-mi concentrez în mod deliberat atenţia asupra elementelor plăcute, căminului, ocaziilor din profesie ş.a.m.d., decizând să folosesc la maximum aceste şanse şi să ignor faptul că păreau că nu duc nicăieri. Când aveam să mă gândesc la viitor, m-am hotârît să mă concentrez asupra tuturor ambiţiilor posibile şi valoroase care îmi erau la îndemână.

Totul părea uşor ridicol la început,

dar având în vedere ce mi s-a întâmplat de atunci încoace, îmi dau seama că singura greşeală a planului meu este că am ţintit prea jos şi că nu am inclus destule lucruri în el. După care el povesteşte cum după o saptămână au încetat migrenele şi cum s-a simţit mai fericit şi mai bine ca niciodată, adăugând: „Schimbările exterioare din viaţa mea rezultate din modificarea stilului de gîndire m-au surprins chiar mai mult decât cele interioare, deşi derivau din ele”.

De exemplu, au existat nişte personalităţi eminente a căror recunoaştere am dorit-o în mod special. Unii dintre ei mi-au scris aşa, din senin, rugându-mă să le devin asistent. Toate lucrările mele au fost publicate şi s-a creat o fundaţie care se angaja să tipărească tot ceea ce aveam să scriu în viitor. Cei cu care lucrasem mi-au fost de mare ajutor sprijinindu-mă pentru a mă schimba radical. Anterior nici măcar nu mă suportau… Privind retrospectiv la toate aceste schimbări am impresia câ, într-un fel, aproape orbeşte, mi-am găsit drumul în viaţă şi am pus la treabă forţe care până atunci îmi erau potrivnice. (Elwood Worcestcr şi Samuel McComb – Trup, minte şi suflet – New York, Charles Scribner’s Sons)

Cum a folosit un inventator gândurile fericite

Profesorul Elmer Gates de la Institutul Smithsonian a fost unul dintre cei mai mari inventatori pe care i-a avut vreodată America, un geniu recunoscut. El practica zilnic ceea ce numea „retrăirea amintirilor plăcute” şi era convins că asta îl ajuta în muncă. El spunea că dacă cineva vrea să-şi îmbunătățească personalitatea trebuie „sa fie lăsat să-şi adune cele mai bune sentimente de utilitate şi bunăvoinţă la care se gândește. Din când în când. Acesta trebuie transformat într-un exerciţiu permanent precum ridicarea halterelor. Treptat, trebuie să crească durata acestui exerciţiu fizic şi după o lună va constata o schimbare surprinzătoare. Modificările vor fi la nivelul faptelor şi gândurilor. Moral vorbind, el îşi va îmbunătaţi fostul sine.”

Cum poţi deprinde obiceiul de a fi fericit

Imaginea noastră personală şi obiceiurile noastre au tendinta de a funcţiona împreună. Schimbând într-o parte, automat veţi schimba şi în partea cealaltă. Iniţial, cuvântul „obicei” (habit) în engleză a însemnat veşmânt, haine. În felul acesta putem înţelege mai bine natura obiceiului. Obiceiurile trebuie socotite un fel de haine ale personalităţii noastre. Ele nu sunt accidentale sau întâmplătoare. Le avem pentru că ni se potrivesc.

Ele sunt în concordanţă cu imaginea noastră personală şi cu tiparul întregii noastre personalităţi. Atunci când ne dezvoltăm în mod conştient şi deliberat obiceiuri noi mai bune, imaginea noastră personală are tendinţa să depăşească vechiurile obiceiuri construind noi tipare. Mulţi dintre pacienţii mei se miră atunci când pomenesc despre schimbarea tiparelor obişnuite de acţiune şi de crearea unor noi tipare comportamentale care pot deveni în final automatisme.

Pacienţii confundă „obiceiul” cu „dependenţa”. Dependenţa este ceva împotriva căruia uneori nu poţi lupta şi care conduce la grave simptome de izolare. În această carte noi nu tratăm problemele de dependenţă. Pe de altă parte, obiceiurile sînt simple reacţii pe care am învăţat să le avem în mod automat fără a trebui „să gândim” sau „să hotărâm”. Ele sunt produse de Mecanismul nostru creator. Cam 95% din comportamentul nostru, din sentimente şi reacţii au la bază obiceiurile. Pianistul nu „hotărăşte” pe ce clapă să apese.

Balerinul nu „hotărăşte” ce picior şi încotro trebuie să mişte.

Acestea sunt reacţii automate negândite. Cam în acelaşi fel abordările noastre, emoţiile şi convingerile au tendinţa să devină obiceiuri. În trecut, am „învăţat” că anumite abordări şi feluri de a simţi sau de a gândi sunt cele mai ,,nimerite” în anumite situaţii. Acum avem tendinţa să gândim, să simţim şi să acţionăm la fel de fiecare dată când întâlnim ceea ce noi interpretăm drept „acelaşi tip de situaţie”.

Ceea ce trebuie să înţelegem este că aceste obiceiuri, spre deosebire de dependenţe, pot fi modificate, schimbate sau răsturnate dacă ne dăm simpla osteneală să luăm o hotărîre conştientă — şi apoi să „aplicăm” noul tip de reacţie sau de comportament. Pianistul poate hotărî în mod conştient să apese altă clapă, dacă aşa alege. Balerinul poate „hotărî” în mod conştient să înveţe un nou pas de dans fără să fie afectat de asta. Trebuie doar o practică constantă şi atentă până ce noul tipar de comportament este asimilat complet.

EXERCIŢIU PRACTIC

În mod obişnuit vă încălţaţi fie întâi cu dreptul, fie întâi cu stângul. În mod obişnuit vă legaţi şireturile facând funda fie cu mîna dreaptă, fie cu mina stingă. Mâine dimineaţă încercaţi să distingeţi cu ce pantof vă încălţaţi mai întâi şi cu ce mână vă legaţi şireturile.

După care, hotărâţi în mod conştient ca în următoarele trei săptămîni să vă faceţi un nou obicei încălţându-vă în ordine inversă şi legându-vă şireturile diferit; apoi, în fiecare dimineaţă când deja sunteţi conştient de cum vă încălţaţi, lăsaţi ca acest act simplu să vă aducă aminte de fiecare dată de schimbarea de obicei de gîndire.

În timp ce vă legaţi şireturile,

spuneţi-vă „încep ziua într-un nou fel mai eficient.” După care hotărâţi în mod conştient că în timpul zilei respective: