Odată l-am întrebat:
„Nana, de ce închizi ochii uneori când sunt lângă tine?”
Mi-a spus: „Nu vei înţelege acum, poate mai târziu. Închid ochii ca să nu te împiedic să faci ceea ce vrei, indiferent dacă e bun sau rău. Nu trebuie să te împiedic. Te-am luat de lângă tatăl şi mama ta. Dacă nu-ţi pot dărui libertatea, atunci ce rost a mai avut să te iau de lângă părinţii tăi? Singurul motiv pentru care am făcut acest lucru a fost acela că nu voiam să te constrângă în niciun fel. Atunci cum aş putea să te constrâng eu?” Apoi a continuat: „Dar, ştii, uneori mă tentează foarte tare. Şi tu te străduieşti foarte mult să mă tentezi. Nu ştiam că eşti aşa, altminteri nu mi-aş fi asumat riscul.
Uneori eşti de-a dreptul genial în a găsi lucruri rele de făcut. Mă întreb cum reuşeşti să găseşti atâtea lucruri rele? Ori sunt eu complet nebun… ori eşti tu.” I-am răspuns: „Nana, nu trebuie să-ţi faci griji în această privinţă: dacă e cineva nebun între noi doi, acela sunt eu.” Şi din acea zi am început să le spun oamenilor: „Nu vă supăraţi pe mine, sunt nebun.” A trebuit să-i spun acest lucru bunicului ca să-l consolez. De atunci, continui să le spun oamenilor lucruri asemănătoare ca să nu se supere de-adevăratelea pe mine. Când eşti într-o casă de nebuni, şi când tu ştii că eşti singurul om sănătos la minte în acea casă, ce altceva poţi să faci decât să le spui tuturor: „Relaxaţi-vă, eu sunt nebunul, nu voi. Nu mă luaţi în serios.” Aşa am făcut toată viaţa.
Bunicul obişnuia să închidă ochii,
dar uneori îi era foarte greu să reziste tentaţiei…
De exemplu, într-o zi, îl călăream pe Bhoora, servitorul. Îi poruncisem să o facă pe calul. Mai întâi m-a privit uluit, apoi bunica a zis: „Ce-i rău în asta? Nu poţi să te prefaci că eşti cal? Bhoora, fă-o pe calul!” Aşa că omul a început să facă precum calul, în timp ce eu îl călăream. Asta era prea mult în ochii bunicului. I-a închis şi a început să-şi recite mantra: NAMO ARIHANTANAM NAMO… NAMO SIDDHANAM NAMO.” Desigur, m-am oprit pentru că atunci când bunicul începea să-şi recite mantra, însemna că mă întrecusem cu gluma. Era timpul să mă opresc.
L-am scuturat şi i-am spus: „Nana, revino, nu mai trebuie să-ţi repeţi mantra. Gata, m-am oprit. Nu mă mai joc. Nu vezi că nu era decât un joc?” S-a uitat adânc în ochii mei, eu m-am uitat într-ai lui… pentru un moment nu a fost decât tăcere. El aştepta ca eu să vorbesc. Îi venea să ţipe la mine; pe urmă a spus: „Bine, vorbesc eu primul.” Am spus: „Foarte bine, pentru că dacă ai fi continuat să taci, aş fi tăcut şi eu toată viaţa. E bine că te-ai hotărât să vorbeşti, fiindcă astfel îţi pot răspunde.
Ce vrei să mă întrebi?” Atunci el a spus:
„Vreau dintotdeauna să te întreb: de ce eşti atât de neastâmpărat?”
I-am răspuns: „Întrebarea asta ar fi trebuit să o păstrezi pentru Dumnezeu. Când îl întâlneşti, întreabă-L: «De ce l-ai făcut pe acest copil atât de neastâmpărat?» Nu mă poţi întreba pe mine. Este ca şi cum m-ai întreba: «De ce eşti?» Ce aş putea să răspund la o astfel de întrebare? Pe mine nu mă preocupă răspunsul absolut deloc. Sunt eu însumi şi atât.
„Este sau nu permis să fii tu însuţi în această casă?” Discuţia avea loc afară, în grădină. S-a uitat la mine şi m-a întrebat: „Ce vrei să zici?” I-am răspuns: „Ştii perfect ce vreau să zic. Dacă nu-mi este îngăduit să fiu eu însumi, atunci nu voi mai intra în casă niciodată. Aşa că te rog să fii clar: ori intru în casă şi am voie să fiu eu însumi, ori uit de casa aceasta şi voi rătăci ca un vagabond. Spune-mi foarte clar şi fără ezitare ce vrei să fac, haide!” El a început să râdă şi mi-a spus: „Intră în casă, este căminul tău. Dacă nu pot rezista să nu-ţi interzic anumite lucruri, eu sunt cel care va trebui să plece, nu tu.” Ceea ce a şi făcut.
Nu au trecut decât două luni de la discuţia de care vă povestesc şi a părăsit această lume. A plecat nu numai din casa aceea, ci din toate casele, inclusiv din cea a trupului, care era de fapt adevărata lui casă. L-am iubit pe acel om pentru că-mi respecta libertatea.
Nu pot iubi decât dacă libertatea mea este respectată. Dacă trebuie să mă târguiesc şi să primesc iubire la schimb cu libertatea mea,
atunci nu-i pentru mine acea iubire. Este pentru muritorii de rând, nu pentru cei care ştiu.
În această lume, aproape toţi oamenii îşi închipuie că iubesc,
dar dacă te uiţi cu atenţie la cei ce-şi spun iubiţi, constaţi că sunt prizonieri unii altora. Ce fel de dragoste este aceea care creează sclavie? Poate iubirea să creeze sclavie? În 99,9 % din cazuri, da, poate, pentru că de la bun început iubirea nu a fost prezentă acolo. Este un fapt evident că oamenii obişnuiţi îşi închipuie doar că iubesc, nu iubesc cu adevărat, pentru că dacă ar iubi, ar mai exista „eu” şi „tu”?
Când iubirea soseşte, aduce imediat cu ea un tulburător simţ al libertăţii, nonposesivitatea. Dar asemenea iubire apare foarte rar, din păcate. Iubire în libertate – dacă o ai, eşti rege sau regină. Aceasta este adevărata împărăţie a lui Dumnezeu: iubirea în libertate. Iubirea îţi înfige rădăcinile în pământ, iar libertatea îţi dă aripi. Bunicul mi le-a dăruit pe amândouă. Mi-a dăruit atâta iubire, mai multă decât îi dăruise vreodată mamei mele, sau chiar şi bunicii; şi mi-a dăruit libertatea, care este darul cel mai de preţ.
Când a fost să moară,
şi-a scos inelul de pe deget şi mi-a spus cu lacrimi în ochi: „Nu am nimic altceva să-ţi dăruiesc.” Am spus: „Nana, dar mi-ai dat deja darul cel mai de preţ.” El a deschis ochii şi a întrebat: „Care este acela?” Am râs şi i-am spus: „Ai uitat? Mi-ai dăruit iubire şi libertate. Niciun copil n-a avut parte vreodată de atâta libertate câtă mi-ai dăruit tu mie. Ce altceva aş putea să-mi mai doresc? Ce altceva mi-ai mai putea dărui? Îţi sunt recunoscător.
Odihneşte-te în pace.” De atunci, am mai văzut mulţi oameni murind, dar numai cinci au murit în pace. Să mori în pace este foarte dificil. Primul dintre ei a fost bunicul, al doilea a fost servitorul nostru, Bhoora; a treia persoană a fost nani a mea; al patrulea a fost tata şi al cincilea a fost Vimalkirti…
OSHO – „AMINTIRI dintr-o COPILĂRIE DE AUR – Copilăria rebelă a unui mare iluminat”
