Ce este disonanta cognitiva.
Prima dată s-a detaliat conceptul de disonanţă cognitivă în 1957, de către Festinger, profesor de psihologie la Stanford University, în urma publicării cărţii „Când profeţia dă greş”. Deşi după aceasta au apărut multe teorii ale disonanţei cognitive. Festinger are meritul de a fi primul ce a explicat disonanţa cognitivă.
Definiţia disonanţei cognitive.
Disonanţa cognitivă este un termen ce desemnează un disconfort psihic, disconfort produs de apariţia simultană a două sau mai multe elemente cognitive, elemente ce se neagă sau se contrazic reciproc.
Alţi autori precum Baron şi Byrne dau alta definiţie pentru disonanţa cognitivă şi anume: „Disonanţa cognitivă este acea stare internă de disconfort ce apare atunci când indivizii observă inconsecvenţă între două sau mai multe atitudini sau între atitudini şi comportament.”
Alte definiţii referitoare la disonanţa cognitivă se refera la ca la o „discordanţă sau contradicţie în cunoaştere, pricinuită de informaţii contradictorii privitoare la acelaşi obiect, situaţie sau eveniment şi care este trăită de subiect tensional, ca stare de dezechilibru cognitiv, de nelinişte psihică”.
Alţi autori au definit disonanţa cognitivă ca un dezacord între atitudine şi realitate, în timp ce alţii o considera ca fiind tendinţa şi nevoia subiectului de a reduce starea tensională şi a realiza echilibrul cognitiv necesar, fie prin obţinerea unor noi informaţii congruente cu cunoaşterea iniţială , fie prin schimbarea atitudinii subiectului faţă de obiectul, situaţia, evenimentul dat.
Caracteristicile disonanţei cognitive
Disonanţa cognitivă are tendinţa de a se reduce. Conform studiilor lui Festinger, persoana care are în universul său cognitiv două elemente care sunt în disonanţă cognitivă, nu va putea păstra această disonanţă, ci va încerca să o reducă, modificând unul dintre aceste elemente pentru a-l face să se potrivească cu celelalte.
Disonanţa produsă prin dezacordul între două elemente de cunoaştere este greu de suportat, generând o tensiune care va determina o dinamică cognitivă orientată exclusiv spre reducerea disonanţei.
Reducerea disonanţei se poate face prin mai multe modalităţi. Reducerea disonanţei cognitive se poate face deci prin modificarea elementului disonant, prin diminuarea importanţei elementului disonant, sau prin adăugarea de noi elemente care să crească consonanţa.
Disonanţa cognitivă ce se produce prin dezacord între două elemente de cunoaştere este greu de suportat, producând astfel tensiuni ce vor duce la o dinamică cognitivă orientată exclusiv spre reducerea disonanţei.
Dinamica cognitivă este în strânsă legătură cu mărimea disonanţei. Cu cât distanţa dintre elementele disonanţei este mai mare, cu atât eforul pe care îl va depune individul pentru reducerea disonanţei va fi mai puternic, mai intens.
Disonanţa apare şi în cazul în care subiectul este pus să aleagă între două elemente, ambele la fel de atrăgătoare. În această situaţie, persoana, pentru a-şi justifica alegerea, atribuie mai multe caracteristici pozitive elementului ales. Disonanţa cognitivă apare şi în cadrul interacţiunilor intra grupale. Aici cercetările au arătat că un individ îşi modifică percepţiile despre un grup în măsura în care este acceptat de acest grup.
Există o relaţie şi între disonanţa cognitivă şi stima de sine. Cercetări recente au arătat că persoanele cu o imagine de sine pozitivă, precum şi cele cu o stimă de sine foarte înaltă suferă mai mult din cauza disonanţei cognitive.
Teoriile disonantei cognitive
Disonanţa cognitivă priveşte cunoaşterea şi relaţiile între cunoştinţe. Elementele de cunoaştere trebuie analizate cu implicaţia psihologică, care se referă la legătura dintre două cunoştinţe, numai dacă existenţa uneia implică existenţa celeilalte. Din acest punct de vedere putem avea trei situaţii: consonanţă, disonanţă, neutralitate. Avem neutralitate atunci când cele două elemente cognitive nu fac obiectul unei implicaţii psihologice, neputând fi analizate împreună. Consonanţa cognitivă apare atunci când unul dintre obiecte poate fi obţinut prin implicarea psihologică a celuilalt. De exemplu, între „îmi este somn” şi „dorm” (implicaţia psihologică a elementului „îmi este somn”) există o consonanţă cognitivă. Pe cealaltă parte, dacă unul dintre elemente se opune celuilalt prim implicarea psihologică, avem disonanţă cognitivă. De exemplu, „mi-e somn” este în disonanţă cu „trebuie să stau de pază”. „Trebuie să stau de pază” implicaţia psihologică a elementului „mi-e somn” este în opoziţie cu acesta.
Beauvois şi Joule afirmă, legat de disonanţa cognitivă că producerea unei anumite conduite va duce la o raţionalizare atunci când relativ la această conduită elementele de cunoaştere disonante sunt superioare elementelor consonante.
O altă teorie asupra disonanţei cognitive este avansată de Bem. Conform teoriei lui Bem, atitudinile indivizilor nu sunt decât inferenţe, explicaţiile propriilor lor comportamente. El concluzionează deci, că se poate modifica atitudinea cuiva determinându-l să facă ceva ce nu face în mod obişnuit. Conferind propriilor lor acte o anumita valoare, indivizii adoptă idei sau motivaţii conforme cu ceea ce au făcut.
_______________________________________________
Disonanta cognitiva este de cele mai multe ori generata de discrepanta dintre doua elemente cognitive
care se neaga sau se contrazic reciproc si care sunt generatoare de stres. Spre exemplu, in timp ce esti multumit de faptul ca i-ai comunicat sefului existenta unei situatii problematice intr-o arie de activitate, ulterior, in urmatoarele 2-3 minute, esti ingrijorat daca nu cumva ai fost prea curajos sa faci acest demers si daca ai procedat corect. Astfel, te afli intr-o situatie confuza si oscilezi intre cele 2 stari, initial de multumire, si cea de ingrijorare, aparuta ulterior.
Cum putem identifica existenta sau aparitia disonantei cognitive?
Aceasta stare se resimte foarte repede la nivel emotional si fizic si se exprima prin agitatie la un nivel moderat si o stare de nemultumire si ingrijorare usoara. Cateodata, nici nu sesizam instalarea acestui fenomen subtil si ne simtim morocanosi, indispusi sau anxiosi, nemultumiti, frustrati.
Criterii care se indeplinesc in aparitia disonantei cognitive:
• aparitia unui disconfort psihologic produs de existenta a cel putin doua elemente cognitive (informatii, comportamente, opinii, senzatii etc.), care se neaga sau se contrazic reciproc. (ex. ”Trebuie sa tin regim si tocmai am mancat o ciocolata”);
• stare interna de disconfort care apare atunci cand indivizii observa inconsecventa intre doua sau mai multe atitudini sau intre atitudini si comportament. (“stiam ca nu este bine sa stau la ora pranzului pe plaja dar am ramas in continuare, urmarea fiind aceste minunate arsuri”);
• lipsa consensului intre opiniile, atitudinile si corectitudinea deciziei luate, cunostintele si valorile unei persoane (“mi-am jurat ca nu mai chiulesc de la cursuri si iata ca sunt iar in parc!”);
• discordanta sau contradictie in cunoastere, pricinuita de informatii contradictorii privitoare la acelasi obiect, situatie sau eveniment si care este traita de subiect tensional, ca stare de dezechilibru cognitiv, de neliniste psihica;
• un dezacord intre atitudine si realitate.
In general, tindem sa avem consistenta cognitiva. Aceasta este o stare de spirit in care opiniile, atitudinile si comportamentele se gasesc in armonie. Teoria consistentei cognitive vorbeste despre faptul ca oamenii sunt fiinte rationale, logice. Pierderea armoniei, prin aparitiei disonantei cognitive, arata relativitatea si lipsa de persistenta a unor fenomene psihice, care se pot schimba in functie de ceea ce experimentam zi de zi.
Acest mod de functionare incepe o data cu formarea psihicului copilului si se dezvolta de-a lungul continuumului vietii prin imbinarea elementelor biologice, psihologice si sociale ale omului.
Din fericire, exista si modalitati care pot atenua contradictia intrapsihica. Astfel, putem sa gasim cai de diminuare a disonantei cognitiva prin schimbarea atitudinii, schimbarea perceptiei comportamentului, apelul la cognitii consonante suplimentare, minimalizarea importantei conflictului, reducerea libertatii de alegere percepute.
