Când auzi pe cineva că se plânge, observă-l.
Nu intra în energia respectivă pentru că deja te plângi și tu, iar lucrul ăsta nu îți este benefic. E boală. Când auzi pe cineva că critică, observă și nu intra în energia respectivă. Ascultă și atât. Nu ți-a cerut nimeni să reacționezi iar dacă o faci, iar nu este benefic. Ți-a cerut cineva părerea? Și chiar și așa. Poți să n-ai nici o părere. E mai bine să n-ai. Să nu ști nimic. Și chiar când ști, poartă-te și stai ca și cum n-ai ști. Căci dacă intri în joc, oricum ajungi stors de puteri și într-un final tot la răspunsul sau înțelegerea că nu ști… Dacă ești realist, sincer.
Orice lucru pe care îl auzi și îl iei personal te fură, te fură de tine cel real și de energia vindecătoare a prezentului. De energia benefică a lui a fi și atât. De inspirația Sursei care Ești. Cu cât reușești să stai și să acționezi mai mult din această stare, această energie, cu atât mai mult te simți mai bine în pielea ta, practic nefăcând nimic, ci doar fiind.
Observă și ascultă în loc să te lași tras de tot ce auzi.
Auzitul și ascultatul nu au nici un fel de legătură.
Observă-te și ascultă-te și pe tine la fel cum faci și cu lumea. Fă tot posibilul să nu ai păreri despre tine sau despre alții, indiferent în ce parte ar înclina balanța cu părerile respective. Înțelege că sunt doar păreri, perspective. De câte ori nu ai spus despre tine sau despre alții și de bine și de rău? Spun asta ca să înțelegi paradoxul. În ambele cazuri pierzi energia reală, a ta, a sinelui autentic profund, a momentului prezent, singurul care te alimentează, cu adevărat, cu ceea ce este cel mai necesar și benefic pentru tine.
Să te simți în regulă este ceva normal, natural. Să nu te simți în regulă a devenit poate starea cea mai cunoscută de majoritatea oamenilor. Poate că de aici și vorba Tăcerea e de Aur.
Să plângi este firesc și sănătos, eliberator.
Să te plângi de tine sau de lume, indiferent cine este lumea, este o atitudine care îmbolnăvește. Mai mult, Universul are grijă să îți dea să trăiești exact faptul de care te plângi. Cu cât pui mai multă energie acolo, cu atât mai mult te transformi în acel lucru, cu atât mai mult se amplifică. Nu mai bine practici recunoștința, atât cât poti?! Îmi spunea cineva la un moment dat că a ajuns la concluzia că a devenit parte din natura umană să ne plângem în continuu. I-am dat dreptate, într-un fel, destul de sceptic, probabil mai mult de dragul dialogului ieftin (sau nu) la vremea respectivă. Așa să fie oare? Poate să fie și așa, dacă alegem asta.
Cred că te aperi de tine și de lume, mai înțelept, nereacționând mai tot timpul,
respirând mai mult, în loc să spui să tot spui câte ceva care n-are nici un sens valoros pentru tine sau „lume”, doar de dragul discuției fără a urmări vreo intenție sau finalitate (știu că suntem și ființe sociale – dar cât din ce facem și suntem e chiar constructiv, benefic?!). Ascultă activ în și din liniște. Așa poate chiar mai afli și lucruri noi, pe care poți alege dacă să le crezi sau nu, dacă să acționezi în vreun fel sau nu în urma lor :). Nici nu contează pe cine asculți, pe tine sau lumea. Lumea e orice și oricine este în afara ta, părinți, prieteni, iubite, necunoscuți, natura, etc. Fă asta și simte cum te împuternicești doar din alegerea ta. Căci tot din ale tale alegeri și atitudini te secătuiești de puteri și energie vitală. Frumusețea liberului arbitru.
Nu-i mai mare „greșeală” decât să trăiești judecata,
oricare ar fi ea, bună sau rea. Observă. Respiră. Ascultă. Acționează, nu reacționa. Stai centrat. Lumea are nevoie de asemenea oameni, iar dacă tu ești de neclintit în nemișcarea ta interioară, poate părea absurd, dar vei fi privit și simțit ca o forță benefică, pentru că tu deja ești așa, în străfundurile ființei tale.
Nimic din ce faci sau nu faci nu te va face mai complet sau incomplet în relația ta cu tine și cu lumea. Înțelege acest simplu lucru și eliberează-te. Poți exista și dintr-o altă stare decât din cea a identificării cu mintea, cu cuvintele, cu etichetele. E minunat când îți reamintești asta. Simți că ești mai viu, mai inspirat și inspirant. Mai plăcut ție și implicit lumii, fără să cauți asta sau orice altceva.
Sursa: Robert P.
