Text din cartea Cel mai vestit vânzător din lume – Og Mandino. Partea a 2-a, capitolul 10:
„Sunt deja un om diferit, mai bun.
Au trecut doar câteva zile de când am început o nouă existență cu ajutorul acestor pergamente și simt acum o stranie și puternică emoție în inima mea, sentimentul unei speranțe pe care am mai avut-o, dar care odată cu anii a dispărut.
În sfârșit, m-am ridicat din patul disperării mele și aduc mulțumiri pentru asta. Cu cuvintele din primul legământ al succesului încă proaspete pe buze am crescut în ochii mei, iar această nouă evaluare pe care mi-o fac sunt sigur că va fi adoptată de toată lumea. Acum știu un mare adevăr. Singurul preț real este cel pe care ni-l dăm noi înșine. Dacă ne prețuim prea puțin, lumea va fi de acord. Iar dacă ne prețuim cu cel mai mare preț, lumea de asemenea va fi dispusă să accepte și această evaluare.
Mulțumesc ție, Doamne, că ai pus în mâinile mele aceste prețioase pergamente. Aceasta este răspântia vieții mele și nu trebuie – și nu o voi face – să evit această provocare, așa cum am făcut-o deseori în trecut. Acum știu că pelerinajul fiecăruia prin această viață sunt locuri sfinte unde fiecare e făcut să simtă o legătura cu divinul; acolo unde cerul pare să fi coborât aproape de capetele noastre, iar îngerii vin și ne slujesc. Acestea sunt locuri de sacrificiu, unde se întâlnesc muritorii cu nemuritorii, locuri în care suntem puși la încercare și unde se poartă cea mai grea bătălie din viața noastră. Înfrângerile mele din trecut sunt deja aproape uitate. Chiar durerea și chinul cumplit. Și fericit voi fi în anii ce vor urma, dacă voi fi capabil să privesc înapoi la acest timp special și să știu că aici, în sfârșit, am gustat victoria.
Dar mai întâi, trebuie să învăț și să pun în practică cel de-al doilea pergament al succesului.
Nicicând, de acum încolo, nu voi mai întâmpina zorii fără să am un plan.
În trecut, a avea un scop, fie el mare sau mic, părea nu mai mult decât un exercițiu prostesc, pentru că aveam prea puțină încredere în forțele mele. De ce să am scopuri mici, insignifiante, m-am întrebat, care să-mi satisfacă doar cele mai joase talente ale mele? Cu ce se schimbă lucrurile? Și astfel, în fiecare zi, mă împiedicam când ieșeam în lume, fără busolă și fără hartă, sperând doar să supraviețuiesc până la apusul soarelui, asigurându-mă iluzoriu că aștept doar momentul potrivit, norocul sau șansa, și fără să cred totuși măcar o clipă că în viitor ceva va fi diferit de trecut.
Să te târăști de pe o zi pe alta e ușor. Nu e nevoie de o abilitate specială, nu trebuie să depui prea mult efort și nici să înduri dureri. Pe de altă parte, a-ți stabili scopuri pentru o zi, o săptămâna sau o lună și a le atinge nu e niciodată ușor. În fiecare zi, îmi spuneam ca voi începe de mâine. Nu știam că mâine este o zi doar în calendarul nesăbuiților. Orbit de greșelile mele prostești, mi-am pierdut viața gândindu-mă la nu știu ce și aș fi amânat până ar fi fost prea târziu, până când am dobândit aceste pergamente. Este o distanță nemăsurată între târziu și prea târziu.
Nicicând, de acum încolo, nu voi mai întâmpina zorii fără să am un plan.
Am trăit pe ulița nesăbuiților. A dori întotdeauna să-ți faci o viață nouă și mai bună, dar să nu iți găsești niciodată timp să o începi este ca și cum ai fi mort de foame și ai așeza alături mâncarea și băutura și te-ai culca până a doua zi, când vei fi cu adevărat mort. Pentru prea mulți ani am fost convins, asemeni multor altora, că valorase sunt doar scopurile splendide, cu recompense bogate în aur, faimă și putere. Cât de mult am greșit! Acum știu că omul înțelept nu își face scopuri de proporții imense. Planurile gigantice ca mărime, el le numește visuri și le adăpostește în inima sa, unde ceilalți nu le pot vedea și nu își pot bate joc de ele. Apoi, întâmpină fiecare dimineață cu scopurile doar pentru acea zi și face tot ce poate, astfel încât ceea ce a plănuit să se întâmple, până când se duce la culcare.
Curând, împlinirile fiecărei zile se adună, una peste alta, așa cum furnica își așază grăuntele de nisip și până la urmă înalță un castel atât de mare, încât să poată adăposti orice vis. Într-adevărat, nu este greu să reușești când ai învățat să îți domolești nerăbdarea și să îți împarți scopul vieții în scopuri pentru fiecare zi. Pot să o fac. O voi face.
Nicicând, de acum încolo, nu voi mai întâmpina zorii fără să am un plan.
Victoria care aduce succesul este pe jumătate dobândită de cel ce se deprinde să-și stabilească scopuri și să le împlinească. Chiar și cea mai neplăcută muncă devine ușor de îndurat atunci când trec prin fiecare zi convins că orice sarcină, nu contează cât de apăsătoare sau de plictisitoare ar fi, este un pas către împlinirea visurilor mele. Cât de plăcută poate fi calea vieții dacă dimineața nu apare cu noi bucurii, cum ar fi acelea de a-mi duce la împlinire scopurile zilei respective, sau dacă seara nu imi aduce plăcerea de a-mi fi dus la bun sfârșit planul? Pe o astfel de cale nu mai contează nici dacă te mai îmbraci sau te dezbraci. Viața, sunt acum convins, poate fi voioasă ca un copil la joacă când te trezesti cu imaginea unui drum clar marcat, care te așteaptă.
Știu acum unde sunt.
Știu, de asemenea, unde vreau să mă ducă scopurile mele. Pentru a ajunge de aici acolo, nu trebuie să știu acum toate întorsăturile și răsucirile drumului pe care voi merge. Ceea ce e important este că am îmbrățișat învățătura primului și celui de-al doilea pergament și n-am să mă mai uit înapoi vreodată la acel trecut întunecat, în care zilele nu au început sau sfârșit și unde m-am pierdut în deșertul lucrurilor inutile, fără nici o direcție în afară de moarte și eșec.
Azi am un scop. Mâine voi avea un scop. Și în ziua ce va urma! Și în ziua ce va urma aceleia!
Nicicând, de acum încolo, nu voi mai întâmpina zorii fără să am un plan.
Odată, îmi târguiam viața pe un bănuț, iar viața nu-mi plătea mai mult, dar anii în care munceam pe o plată de sclav s-au sfârșit. Acum știu că indiferent ce plată voi cere de la viață, viața va fi dispusă să mi-o dea.
Soarele nu mai strălucește deasupra mea, și de aceea aș putea să mă gândesc cu tristețe la ziua de ieri. Trecutul e îngropat, și aproape era să mă las îngropat deodată cu el. Gata cu lacrimile! Lasă razele soarelui să strălucească peste promisinile zilelor.
Nicicând, de acum încolo, nu voi mai întâmpina zorii fără să am un plan.”
Redactat de: Robert Pope.
