Introducere înainte de citire articol
Articolul pe care urmează să îl lecturați a fost scris, după cum veți vedea în cele ce urmează de un om cu multă experiență de viață și care a avut ocazia să fie în prezența omului Valeriu Popa. Tot ceea ce pot să fac eu este să ofer aceste informații valoroase mai departe. Sursa articolului poate fi găsită aici: https://salvativasemenii.wordpress.com/articole/ , o pagină de internet unde este posibil să mai găsiți și alte materiale prețioase.
Autorul prezentului articol este Cătălin Deleanu și îi mulțumesc pentru permisiunea de a republica textul integral aici.
„Călăuză în jungla Pandorei”
Considerațiile de natură igienico-sanitară care urmează, cu un vădit caracter preventiv general, sunt menite să împiedice răspândirea unor practici păguboase, la nivel individual, dar și colectiv, diagnostice copleșitoare, cu arie largă de cuprindere a simptomatologiei, bazate pe cauze ereditare, neurologice și reacții autoimune etc. și îi aruncă pe mulți bolnavi în deznădejde, ignoranță și îi demobilizează, ca și când lor nu le-ar mai rămâne nimic de făcut pe cont propriu.
Ce le rămâne de făcut celor sănătoși? Dacă nu sunt prea egoiști și dacă suferă sincer alături de cei dragi aflați în impas, sau dacă îi preocupă propria stare de sănătate, atunci vor găsi utile observațiile incluse aici.
Oare nu din familii ignorante se nasc majoritatea copiilor bolnavi?
Din păcate unii sunt atât de descumpăniți încât își îneacă amarul în fel și fel de dependențe nocive, răspândind asupra celor din jur o pâcloasă aură proprie.
Fără a minimiza importanța echilibrului psihic la care mediul social are o mare contribuție, doresc să mă refer la Multitudinea factorilor externi de mediu ce ne afectează sănătatea fizică și psihică, constituindu-se pe termen lung în adevărate pericole ce ne înconjoară în alimentație, în aer și apă, în metodele și tehnologiile de lucru și divertisment la care apelăm.
Doresc așadar să pornim o adevărată cruciadă împotriva unor false valori care s-au revărsat parcă din „Cutia Pandorei” și pe care ni le-am însușit fie din necunoaștere, fie din comoditate sau, din păcate, dintr-o generalizată sărăcie. Să ne gândim deci la neplăcerile financiare, și nu numai, care încep odată cu mersul la medic, și mai întâi la propriile greșeli din gospodărie, căci nu medicul știe toate prostiile pe care le facem acasă, afară de cazul în care acesta își face prima datorie de terapeut, aceea de a evalua habitatul și obiceiurile casnice ale pacientului. Simțurile şi logica proprie, antrenate prin experiența zilnică pot fi instrumente de cunoaștere eficace la îndemâna oricui, favorizând întărirea unei educații medicale preventive.
După acest preambul sper că m-am făcut înțeles și că nu voi fi un solitar. Îmi fac datoria sa îi avertizez pe cei ce încep să se convingă de acestea și de cele ce vor mai auzi pe această temă că, cele mai mari piedici în schimbarea modului lor de viață le vor întâmpina din partea celor mai apropiați, şi de aceea le trebuie multă răbdare, stăruință și înțelepciune pentru a schimba vrăjmășia pe armonie. Spun aceasta pentru că ruperea de obișnuințe se face cu sacrificii la nivelul plăcerilor, cunoștințelor, comportamentelor, anturajului și al bugetului personal.
Sporadic mai apare câte o informație la televizor prin care este incriminată folosirea vaselor de bucătărie necorespunzătoare, cel mai adesea confecționate din aluminiu (Al), acesta fiind responsabil de îmbolnăviri grave printr-o toxicitate deosebit de ridicată, dar e tratată ca un fapt divers. Autoritățile sanitare nu pot lansa o campanie oficială de luptă împotriva acestui adevărat flagel deoarece nu și-au rezolvat această problemă în ograda proprie, și practic nici nu au cum să asigure securitatea sanitară la nivelul serviciilor publice. Suntem bombardați cu reclame dăunătoare, ba chiar am putut vedea deja cu toții în cantinele spitalelor, sanatoriilor, unităților militare, școlilor, grădinițelor, creșelor ş. a., toate fiind instituții bugetare, cum tronează aluminiul, duraluminiul și alte pseudo-inoxuri. Într-un atare peisaj familiar nu ne mai miră de ce a luat o răspândire națională aceste adevărate bombe sanitare cu efect îndepărtat.
Cum să convingi o populație întreagă? Mai grav e că nici o mare parte din medici nu se implică în instruirea pacienților datorită transformării lor în adevărați contabili și difuzori indirecți de medicamente. Nu acuz, dar trebuie spus adevărul gol goluț pentru a declanșa revoluționarea mentalității ignoranților. Să aruncăm pur și simplu aceste vase din bucătărie și nici la animale să nu dăm să mănânce sau să bea din ele, deoarece aluminiul este solubil în apă chiar și la temperatura camerei, cu atât mai mult la temperaturi ridicate: la copt și prăjit. Mulți nici nu recunosc acest material, deși folosirea lui e foarte răspândită în mai toate bucătăriile: tacâmuri, veselă, oale de fiert lapte, ceaune de mămăligă, grătare masive pentru friptură, forme și prese pentru prăjituri, pasator de usturoi, storcătoare de fructe etc..
Aluminiul poate fi detectat foarte ușor pentru că nu este un metal cu proprietăți magnetice, ceea ce ne permite să-l identificăm chiar atunci când e prezentat ca Inox, caz în care nu este altceva decât duraluminiu. în plus folosirea oalelor de presiune confecționate din acest din urmă metal ne oferă și o gustoasă supă de cauciuc datorită garniturii capacului. Din păcate aproape toate patiseriile și chiar marile cofetării folosesc tăvi din Al. Utilizarea Al-lui în bucătării, cantine și industria alimentară este responsabilă de răspândirea tot mai largă a unor cumplite maladii ca orbirea prin glaucom sau dezlipire de retină, paralizii totale sau parțiale, Autismul și Alzheimer.
Folosirea vaselor acoperite cu teflon sau a unor etuve din material plastic termorezistent pentru gătirea înăbușit în aburi nu oferă ca alternativă decât o nouă formă de afectare a aparatului digestiv prin blocarea vezicii biliare și deci prin lenevirea digestiei și a întregului metabolism.
Ce punem în schimb?
Din păcate nu avem un răspuns convenabil, și asta nu pentru că nu ar exista soluții, ci pentru că dorim una singură, generală și necostisitoare.
Omul nu a fost capabil să obțină un material ieftin total netoxic, și deci la îndemâna oricui, din care să confecționeze vase de bucătărie, și cu atât mai mult vase mari de uz industrial, care să poată fi folosite la prepararea oricărui aliment.
Prin reclame îmbietoare ni se prezintă metode moderne de gătit care folosesc vase de aluminiu căptușite cu teflon, etuve din plastic transparent pentru înăbușit în abur, iar în compoziția celor mai scumpe inoxuri găsim metale toxice ca Ni – nichel, Cd – cadmiu, Cr – crom etc., efectul lor nociv asupra vezicii biliare, rinichilor, colonului și nu numai, putând fi observat atunci când pregătim alimente la temperaturi înalte, deoarece în acest caz cresc foarte mult emisiile toxice ale vaselor.
De aceea trebuie să ținem cont Ce și Cum preparăm.
Așadar temperatura joacă un rol determinant, și nu totdeauna putem să o controlăm. Ținând cont că apa fierbe la 100 grade C, prezența ei ne permite să clasificăm metodele de gătit în două mari grupe:
A. metode de preparare cu apă,
B. metode de preparare fără apă.
Fiecare grupă va beneficia de vase specifice, care nu vor fi întrebuințate în cealaltă grupă.
De asemenea alimentele pot fi grupate după conținutul lor în apă și grăsimi în:
– alimente uscate
– alimente grase
– alimente umede
În grupa A. avem operații ca:
uscarea
tocarea/pasarea
macerarea
fermentarea
conservarea
încălzirea
opărirea
fierberea
distilarea, etc.
În grupa B. avem operații ca:
fript
prăjit
copt, etc.
Această clasificare ne permite să reconsiderăm unele materiale comune și ieftine ca fierul (Fe), sticla, lemnul, piatra și lutul ars.
La gătitul fără apă, excluzând deci și alimentele umede, se pot folosi articole de uz culinar confecționate din Fe – fier nesmălțuit, care încingându-se la temperaturi mai mari de 100 grade C, nu au cum să ruginească. Acest procedeu este aplicat de grătaragii din piețe, dar este ignorat de fabricanții de vase de bucătărie, care livrează în continuare grătare emailate, cadmiate, sau din inox și preferate de naivi din motive de design, în ciuda prezenței unor metale toxice în acoperirile de protecție.
Este cazul să spunem aici faptul că totuși, cel mai bine este de făcut jarul pentru grătar direct pe pământ (« la iarbă verde »); pământul preia dogoarea în exces şi o stochează, emanând și un abur ce frăgezește preparatele și care asigură totodată menținerea jarului pe o durata mai mare.
Patiserii refuză să lucreze cu tăvi din Fe fiindcă sunt prea mari și deci grele. Unele restaurante ne încântă cu prezentarea rustică a produselor, servind de exemplu friptura pe capac de lemn, dar ferindu-se să recunoască lipsa unui grătar sănătos pe jar.
Prăjitoarele de pâine și grilele electrice adaugă preparatelor o importantă cantitate de toxine datorită nichelinei încinse. În sacii de mangal găsim adesea cărbuni obișnuiți de foc. Despre fast-food-uri ce să mai vorbim; aici e doar încântarea ochilor. Cuptoarele cu microunde gonesc enzimele din alimente saturând atmosfera cu mirosuri îmbietoare, spre ademenirea trecătorilor ,care nu mai au timp să-și dea seama că produsele nu au gustul firesc.
După cum se vede sunt slabe speranțe să fim prea satisfăcuți dacă alegem să luăm masa în oraș.
Așadar să ne întoarcem înapoi și cu pasiune în bucătăria proprie.
Vasele nesmălțuite din fier sunt singurele care nun lasă amprentă toxică asupra alimentelor uscate și grase la prepararea la temperaturi ce depășesc bine 100 grade C. Astfel putem topi untura, frige şi prăji carnea și peștele (scurse bine de sânge), putem face floricele de porumb, ouă ochiuri, clătite, putem coace aluaturi pentru pâine, cozonaci și plăcinte bine împachetate.
Alimentele umede ca legumele pot fi gătite în vase de fier nesmălțuite (tigăi de tablă neagră de fier)doar în mult ulei sau untură bine încinsă, și asta doar dacă v-ați decis să ignorați avertismentele medicilor asupra consumului de grăsimi supraîncălzite.
Nu neglijați faptul că uleiul este deja preparat la temperaturi înalte. În vechime, mă refer la epoca dinaintea industrializării, denumirea sa era untdelemn, ceea ce reflectă tehnologia naturală de producere a sa. Din păcate astăzi ingredientul numit «ulei» este mai mult un produs tehnic.
Pentru fiert vom alege vase emailate fără defecte sau din Inox de bună calitate, ultimele putând fi recunoscute ca având o cât de mică atracție la magnet. Încă de la început putem să punem în apa rece ceva verdeață sau, după caz, chiar și puțină grăsime de pasăre sau șrot de peste, aceasta ca o bună măsură compensatorie împotriva influenței inerentelor oligoelemente toxice pe care le emite vasul.
Unele alimente naturale pot fi protejate la fierberea în vase obișnuite, păstrându-le în coaja proprie (ouăle , cartofii, ceapa, sfecla roșie, morcovii, țelina, dovleceii, roșiile, mazărea în păstăi, varza, știuleții de porumb etc.)
Procedeul „baie marină”
Bulionul, compoturile Și magiunul se pot prepara cel mai bine direct în borcane de sticlă prin acest procedeu, dar din păcate nu pot fi păstrate mult timp decât cel mult la frigider. Supele de legume tocate foarte fin, ciorbele de pește, grișul și orezul cu lapte, brânza de vaci, terciul și bulzul de asemenea. OMS recomandă folosirea vaselor de Inox glazurat cu sticlă, dar e o soluție costisitoare și impune foarte multă grijă la manevrare, pe când borcanele de sticlă sunt ieftine și oricum fabricile noastre de profil abia fac fată perspectivei falimentului. Veți sparge câteva la început, dar veți căpăta repede rutina necesară și, dacă faceți o aprovizionare suficientă primăvara, vă ajunge tot anul.
La ce renunțăm?
Sunt anumite alimente ca prăjiturile, gemul, pelteaua, șerbetul etc. pentru care nu avem vase adecvate, deoarece ele se prepară la temperaturi învecinate pragului de 100 C și interacțiunea lor cu materialul vasului este foarte mare, dar ele oricum nu sunt recomandate de medic datorită zahărului și a altor ingrediente ca: bicarbonat, coloranți, esențe și aromatizați .
Folosirea zilnică a ingredientelor industrializate (zahăr, ulei, untură, margarină), a alimentelor cu aditivi alimentari sintetici (conservanți, coloranți, fermenți, înlocuitori etc., duce în timp la lenevirea digestiei și diminuarea drastică a imunității organismului datorită oligoelementelor tehnologice inerent toxice conținute (au o remanență în corp mai mare de 24 ore).
Bucătăria fără foc
După cum se vede suntem urmăriți la tot pasul de viciile de preparare a hranei calde. Alegerea unor vase potrivite pentru gătit nu este deloc o sarcină ușoară, adeseori obișnuința jucând și ea un rol important în adaptarea corpului la nou.
Din păcate nici celor ce au îmbrățișat principiul bucătăriei fără foc, cel ce duce la obținerea așa zisei „hrane vii”, eforturile nu le sunt garantate!?
Pesticidele cu care sunt stropite fructele, strugurii, legumele ş. a. sunt realizate astfel încât să reziste la ploi și deci simpla spălare a lor nu e suficientă; putem însă realiza o soluție de apă cu oțet cu ajutorul căreia să facem o prespălare și apoi să clătim.
Mai nou însă pesticidele și chiar substanțele nutritive de sinteză sunt turnate la rădăcina plantelor pătrunzând direct în fruct.
Valoroasele semințe crude (de floarea-soarelui, dovleac) și sâmburi (de alune, migdale, fistic, nucă) ce se comercializează prin supermarketuri sunt transformate în alimente cancerigene datorită sterilizării lor prin metode chimice sau prin iradiere.
Prelucrarea dea-valma cu ajutorul electrocasnicelor de bucătărie ne văduvește de posibilitatea folosirii simțului gustativ în selecționarea celor mai benefice crudități.
Roboții de bucătărie, lucrând la turații mari, lasă de asemenea o nedorită amprentă toxică (responsabilă de afecțiuni ca astmul, migrenele…) asupra legumelor și fructelor. Cele mai afectate sunt ceapa, usturoiul, hreanul, roșiile, citricele, toate fructele, în special cele dulci și acre . Mult mai puțin sunt afectate ouăle crude, legumele, nucile, șrotul de peste, care în combinație cu primele, mai pot atenua efectul negativ produs asupra lor. Din aceleași considerente trebuie evitate băuturile îmbuteliate prin pompare. Filtrele de purificat apa or fi ele bune, însă trebuie înțeles că ele scot ce scot din apă, dar mai și adaugă câte ceva.
Niciodată nu se va folosi la consum alimentar apa preîncălzită de la robinetul de Apă caldă, deoarece toate centralele termice tratează chimic apa împotriva depunerilor de calcar.
În consecință rezultă logic că cel mai bine e să bem apa „neîncepută” de izvor și să ne hrănim frugivor, folosind la maxim dantura proprie, cel puțin atâta cât o avem intactă și originală, fără plombe și proteze, căci nici măcar acestea din urmă nu sunt inofensive.
Astfel sunt folosite încă în cabinetele stomatologice școlare materiale metalice, ca de pildă amalgamul de argint cu mercur, pecetluind micuții și tinerii pentru mulți ani. Ele duc cu vremea, prin modificarea salivei, a sucurilor gastrice, a celorlalte lichide ale corpului, în sensul creșterii acidității, la unele neplăceri ca: galvanism bucal, dureri în proximele zone de influență ale acestora (cervicală și lombară), calculi biliari și renali, probleme cardiace, tiroidiene, cu prostata și cu colonul, osteoporoză, atât de frecvente la adulți începând de pe la 35 de ani.
Materialele dentare, oricare ar fi ele, nu sunt total şi definitiv tolerate de către organism, acesta dezvoltând reacții de respingere prin mărirea acidității lichidelor amintite în sensul dizolvării corpurilor străine, care se manifestă astfel ca adevărate „legături” malefice, surse ce emit toxine până la epuizarea lor. Iată și motivul pentru care, începând de la o vârstă, anumite crudități nu mai pot fi acceptate de organism, datorită interacțiunii lor mărite cu materialele străine din cavitatea bucală.
Cei cu palpitații cardiace pot verifica natura electrică a dezechilibrelor, prin faptul că, punând mâna în timpul crizei pe un corp metalic legat la pământ, palpitaţiile se vor reduce rapid ca intensitate și durată. Au fost semnalate cazuri de persoane care reclamă perplexate faptul că aud semnalele sonore ale postului de radio local, direct în ureche, fără să fie vreun aparat de recepție prin apropiere, și aceasta pentru că prin răspândirea oxizilor metalici în jurul plombei se modifică parametrii electrici ai țesuturilor, ceea ce creează condiții prielnice inducerii de biocurenți de către câmpurile emițătoarelor radio.
În același mod, răspândirea toxinelor în organism duce la modificarea mediilor biologice favorizând apariția efectelor de stres datorate inducției emițătoarelor de telefonie mobilă, fără fir precum și a altor surse de câmp electromagnetic, inclusiv cele de microunde.
De menționat în acest context este faptul că în cabinetele stomatologice se folosesc multe materiale, majoritatea importate, a căror rețetă este ținută în secret de producători și că în tară nu există laboratoare de verificare a calității acestora. Și aceasta în timp ce lipsește un sistem de monitorizare centralizat a stării de sănătate a fiecărui pacient care să integreze datele de la medicul generalist și de la cei de specialitate, inclusiv de la stomatolog; de asemenea constatăm că au fost despărțite responsabilitățile dentistului și stomatologului de cele ale medicului generalist, ca și când nu ar avea nimic în comun, iar pacientul ar fi o mașinărie ce are nevoie de piese de schimb.
Valabilitatea acestor sfaturi poate fi verificată în timpul zilelor de post și al excursiilor în afara zonelor urbane.
Rolul ambalajului
Revenind la alimente, e cazul să mă refer și la metodele de ambalare și depozitare. Și în acest caz glasul specialiștilor este tot mai puțin ascultat în favoarea unor considerente comerciale practice sau de design căci, deși se cunosc interacțiunile dintre materialul ambalajului pe de o parte, și mediul înconjurător sau produsul ambalat pe de altă parte, observăm cu stupoare că produse care au o mare interacțiune cu ambalajul sunt protejate necorespunzător, în timp ce altele fără a avea nevoie beneficiază de un ambalaj demn de o cauză mai nobilă. Astfel întâlnim scobitori ambalate în celofan, condimente uscate și alune prăjite în borcane de sticlă, în timp ce mierea, curmalele și alte fructe confiate, bomboanele, ciocolata ș.a. sunt ambalate în vase sau folii de plastic sau aluminiu în loc de sticlă, hârtie plastifiată sau stanată. Mă întreb , dacă se observă că sucurile proaspete de fructe sau mustul au puterea de a păta albul cănii, de ce se permite îmbutelierea alcoolului și a oțetului în recipiente de plastic? Să ne mai mirăm de ce foarte multă lume murează varza sau conservă bulionul în vase din același material? Să nu mai vorbim de faptul că au apărut metode de preparare a alimentelor direct în ambalajul din aluminiu sau material plastic.
Proliferarea ambalajelor din aceste materiale duce la pierderea controlului asupra circulației lor după utilizare și odată aruncate sufocă pământul, iar prin ardere determină apariția și răspândirea unor boli și comportamente stranii atât la oameni cât și la celelalte viețuitoare, precum și producerea unor fenomene atmosferice violente.
Am întâlnit cazuri de folosire sau recomandarea utilizării foliei de aluminiu la împachetare pentru „protejarea” de gazele din cuptor a fripturii în timpul preparării; vorba ceea: „fugi de dracu’ şi dai de ta’c’su”.
Din păcate, mai toate mașinile de gătit au cuptoare neprotejate la pătrunderea gazelor arse în cuptor, ceea ce duce, prin încorporarea gazelor arse în alimente, la gastrite, arsuri esofagiene, colici biliare etc.
Vasele și ustensilele de bucătărie din lemn și piatră nu se vor spăla cu detergent ci doar cu apă fierbinte sau abur, pentru a nu permite pătrunderea unor substanțe toxice în porii acestora. Asistăm la o frenezie de-a dreptul isterică a autorităților de sănătate publică în privința înlocuirii acestor materiale, care în fapt aduc un binefăcător aport de principii naturale active, cu o serie de articole din material plastic sau pseudo-inoxuri care inhibă digestia. Dimpotrivă, beneficiind de performanțele tehnologiilor moderne, s-ar putea realiza unele piese de schimb ieftine din materiale sănătoase dar cu risc ridicat de uzură și chiar distrugere; astfel cuțite de mână sau paletele mixerelor pentru maioneze sau alte amestecuri pot fi realizate din lemn, răzători din sticlă pentru storcătoare etc.
Și dacă tot am vorbit despre folosirea detergenților, ar fi cazul să mai spunem aici, atrăgând atenția asupra acestora că, au apărut pe piață produse din ce în ce mai puternice care au însă nevoie de o cantitate foarte mare de apă pentru o clătire eficientă sub aspectul securității chimice. În acest context nu e o simplă coincidență creșterea alarmantă a numărului pacienților ce au nevoie de dializă.
Sursele de căldură
Adeseori acestea sunt surse majore de poluare a locuinței datorită materialelor constituente sau de așa zisă protecție. Să le analizăm pe rând.
Aragazul are o serie de piese cu inutile acoperiri de protecție, care o dată încinse modifică defavorabil aerul. Mă refer la duricile, grătarele şi pipele arzătoarelor, emailate, galvanizate, din zamac, bronz sau inox. Dacă ar fi executate din fontă nu ar avea cum să ruginească, datorită prezenței în preajmă a flăcării, și ne-ar scuti de mirosuri supărătoare. Plita în formă de tavă de sub grătar ar putea avea adâncituri mai pronunțate în vederea păstrării unui strat consistent de apă ce nu ar permite încingerea smalțului peste 100 C.
Sobele de teracotă sau din cărămidă, încă des întâlnite în mediul rural şi preorășenesc, în locuințe, scoli și alte instituții, suferă de grave vicii de execuție sau de întreținere. Practica alipirii parțiale sau totale a unei suprafețe pe zid, nu numai că reduce randamentul termic, dar dăunează respirației datorită emisiilor toxice ale tencuielii supraîncălzite. Mai în toate casele se obișnuiește vopsirea pieselor metalice care se încing (ușițe, plite și burlane), cu Alumino-lac (bronz – o suspensie de pulbere de aluminiu în rășină sintetică, frate bun cu aurolacul), acesta producând o atmosferă sufocantă și alienantă. Unele uși duble de alimentare a sobelor au între cele două plăci metalice o foaie de azbest, despre care se știe că este cancerigen. De asemenea sobarii mai obișnuiesc să monteze, adânc încastrate sub teracote, plăci de faianță, care prin încingere degajă un miros toxic. Cel mai adesea în locuințele cu gaze la sobe oamenii suferă de intoxicații cronice cu gaze arse datorită neaerisiții încăperilor și a tirajului necorespunzător. „Coincidență”: la intrarea în sezonul rece se înregistrează multe decese.
Caloriferele cele mai ecologice sunt cele de fontă nevopsită, cu garnituri realizate din plută și foiță de cupru, protejate cu grătare de lemn.
Alte produse de uz casnic cu piese fierbinți ce viciază atmosfera locuinței:
– aparate de călcat rufe cu talpă de aluminiu sau de inox în loc de tradiționalul și inofensivul fier, calorifere din aluminiu, sau acoperite cu vopsele de ocazie, radiatoare electrice (exclusiv cele cu cuarț), veioze cu abajur de aluminiu vopsit, o banală candelă executată din ipsos, sau o pastilă de lumânare montată într-o tăbliță de aluminiu, aparate audio-video staționare de medie și mare putere (peste 10 W), care au piese fierbinți impregnate în rășini, mase plastice sau în contact termic cu radiatoare de Al unde pe deasupra, pentru o dispersie mai bună a căldurii, este utilizată o pastă siliconică (! cancerigenă), unitățile tower ale calculatoarelor personale. După cum probabil știți, există un aparat de ionizat aerul, numit Salin, care recirculă aerul din încăpere, suflându-l printre câteva plăcuțe impregnate cu sare cu ajutorul unui ventilator; plasarea unui asemenea set de plăcuțe la exteriorul surselor de alimentare ale tower-elor ar avea și un efect de filtrare al aerului evacuat din calculator. Din fericire acest tip de calculator este pe cale de dispariție.
Cei cu boli de plămâni, astm, unele gravide, sau cei care au în îngrijire persoane grav bolnave, în comă prelungită, sau paralizați la pat, trebuie să tina cont și de alte surse domestice de poluare a aerului, care emană vapori toxici prin sublimare. Naftalina, deodoranții în stare solidă de cameră și de baie și cele de tip spray de corp, detergenți cu parfum persistent după clătirea și uscarea rufăriei, o serie de mase plastice cu miros iritant, ba chiar și adevăratele depozite de medicamente ce stau la îndemâna bolnavului, trebuie să fie înlăturate din apropierea acestor suferinzi. Hainele groase de oraș trebuie ținute la păstrare într-o cameră specială, garderobă. Camera de odihnă trebuie să fie cât mai simplă ca de exemplu cea zugrăvită în tabloul « Camera de rugăciune a Reginei Maria », un adevărat sanctuar care să permită refacerea trupului pe durata odihnei sau convalescenței, și de aceea respirația nu trebuie împovărată de mirosuri artificiale. Ele pot proveni chiar de la materiale încinse de soare ca jaluzele, perdele și tâmplărie din plastic.
Cei care au la ferestre două rânduri de giurgiuvele de lemn pot observa că, deși vopseaua e veche, între ele persistă mirosul chimic caracteristic, în timp ce pe dinăuntru, în cameră, nu. Faptul demonstrează că și în acest caz avem de a face cu interacțiunea dintre materialele suprafețelor înconjurătoare și aerul respirat, care devine din ce în ce mai acid și deci mai coroziv față de mediu. Astfel ființa este antrenată într-o reacție în lanț pentru anihilarea celor mai fine semnale nocive venite din spațiul în care a fost închisă.
Din contra, zugrăvelile albe, simple de var curat, elementele vegetale, covoare, carpete, jaluzele și perdele, mobilier din lemn băițuit, au un efect relaxant și stimulator asupra respirației datorită aromelor naturale conținute, contribuind la refacerea organismului și la scurtarea convalescenței.
Materia vie este înzestrată cu un potențial de autoregenerare, dar pentru ca acesta să se poată manifesta, corpul respectiv trebuie să aibă răgazul necesar. În acest sens oricine poate face o experiență pentru a se convinge:
– realizați un aluat dintr-o cantitate de cel puțin o jumătate kilogram de făină de grâu,
– tăvăliți-l pe o suprafață murdară de fum negru sau alte pulberi colorate, până vă convingeți că întreaga masă a sa s-a colorat omogen,
– lăsați-l să se odihnească cel puțin trei zile,
– constatați apoi că la exterior s-a format o crustă care se desprinde ușor și că, dacă secționați bulgărele cu un cuțit, sub un prim strat murdar, veți găsi un conținut curat aproape ca la început.
P.S.
Am stat mult în cumpănă gândindu-mă daca să public aceste rânduri pentru că unora li s-ar putea părea cel puțin banale, sau poate chiar lipsite de seriozitate. Totuși, după o experiență de peste 15 ani de lucru într-o școală de deficienți vizuali, mulți dintre ei și cu unele afecțiuni asociate, consider că o foarte mare parte a populației, din mai toate categoriile sociale, are nevoie de o dezbatere temeinică pe aceste teme și că, la vreme de necaz, care din păcate nu iartă pe nimeni, aspectele acestea prind bine, maniera expunerii fiind la îndemâna oricui.
Având în vedere că ochiul este organul cel mai reflex al omului, am dorit să mă adresez în primul rând deficienților vizuali, și mai ales celor cu degenerescențe, invitându-i la autoanaliză pentru că ei au ocazia să confirme rapid , prin sesizarea unor efecte imediate la nivelul capacității lor vizuale, atât cât le-a mai rămas, și numai ei știu cât de mult contează acest rest, importanța factorilor de influență la care m-am referit în acest material, și că, având determinarea necesară, pot crea un curent de opinie favorabil schimbărilor cu adevărat pozitive.
Am inclus, la limita înțelegerii obișnuite, și unele sfaturi pentru naturiștii începători sau chiar împătimiți.
Un motiv substanțial de reflexie este și faptul că statisticile medicale naționale confirmă că nivelul de trai a scăzut îngrijorător , media speranței de viață coborând în ultimi 15 ani de la 71 la 68 de ani, în timp ce stagiul standard de cotizare pentru pensionarea la limită de vârstă este în creștere. După pensionare încetează susținerea prin programe naționale gratuite a tratamentelor pentru unii bolnavi ca de exemplu cei de poliartrită, boală a civilizației moderne, care d.p.d.v. statistic, a devenit principala cauză de invaliditate motorie la nivel mondial. De asemenea, un argument în lupta împotriva poluării este și faptul că aceeași speranță de viață este pentru locuitorii marilor orașe, ca de exemplu Bucureștiul, cu câțiva ani mai redusă decât a celor din mediul rural, iar prevalența sclerozei multiple este mai mare în zonele industrializate cu climat temperat.
Pentru îmbunătățirea acestui material, nu ezitați să-mi trimiteți opiniile, completările sau corecturile dvs. la decaro@rdslink.ro.
Maxime:
„Drumui iadului este pavat cu intenții bune.”
„Culmea înțelepciunii este ferirea de rele” (Pildele lui Solomon).
„Ceea ce nu ne face rău ne însănătoșește.”
Rețineți ca foarte sănătos principiul de viață conform căruia omul nu a fost capabil să producă un material netoxic, total acceptabil de către organism, i-aș spune cu adevărat „sfânt”, ieftin și la îndemâna oricui, pe care să-l poată folosii la gătit în orice împrejurare. Chiar și în cazul protezelor de orice fel, realizate din cele mai scumpe materiale, trebuie să fim convinși că organismul uman dezvoltă reacții de respingere care se răsfrâng negativ asupra sa (generând afecțiuni autoimune).
De altfel spuneți-mi: a făcut omul ceva perfect?
Să vă fie de folos!
