În spatele miriadelor de forme de viaţă
care sunt supuse naşterii şi morţii există Singura Viaţă, eternă şi omniprezentă. Mulţi oameni folosesc cuvântul Dumnezeu pentru a o descrie, eu o numesc adesea Fiinţă. Cuvântul Fiinţă nu explică nimic, dar nici cuvântul Dumnezeu nu o face. Fiinţă are totuşi avantajul de a fi un concept deschis. Nu reduce infinitul invizibil la o entitate finită.
Ne este imposibil să o reducem la o imagine mentală. Nimeni nu şi-o poate revendica în exclusivitate. Este propria dumneavoastră prezenţă şi vă este imediat accesibilă sub forma propriului dumneavoastră sentiment de prezenţă. Aşa că e numai un foarte mic pas de la cuvântul Fiinţă până la experienţa Fiinţei.
FIINŢA NU SE AFLĂ DOAR DINCOLO, CI ŞI ÎNĂUNTRUL
fiecărei forme de viaţă, ca esenţa invizibilă şi indestructibilă. Ceea ce înseamnă că vă este accesibilă acum sub forma celui mai intim sine al dumneavoastră, a adevăratei dumneavoastră naturi. Dar nu căutaţi să o cuprindeţi cu mintea. Nu încercaţi să o înţelegeţi. Ea poate fi cunoscută numai când mintea e tăcută. Când eşti prezent, când atenţia îţi este îndreptată total şi intens asupra momentului Prezent, Fiinţa poate fi simţită, dar nu poate fi niciodată înţeleasă mental.
A regăsi conştiinţa Fiinţei şi a rămâne în acea stare
de „desăvârşire a simţirii” înseamnă iluminare. Cuvântul iluminare duce cu gândul la o realizare supraomenească, iar egoul vrea să perpetueze această idee; dar iluminarea este pur şi simplu starea dumneavoastră naturală de a trăi în unitate cu toată Fiinţa.
Este o stare de conectare la ceva incomensurabil şi indestructibil, la ceva care, aproape paradoxal, vă reprezintă în esenţă pe dumneavoastră, şi totuşi cu mult mai mult. Este regăsirea adevăratei naturi dincolo de nume şi formă.
Incapacitatea de a simţi aceasta conectare dă naştere iluziei separării
– a acelei scindări interioare şi a separării de lumea înconjurătoare. Atunci te percepi, conştient sau inconştient, ca pe un fragment izolat. Apare frica, iar conflictele interioare şi exterioare devin regulă. Cel mai mare obstacol în calea trăirii acestei conectări este identificarea cu mintea, care face ca gândul să devină compulsiv.
A nu fi în stare să te opreşti din gândit e o boală cumplită, dar nu ne dăm seama de acest lucru pentru că aproape toată lumea suferă de ea, aşa că o considerăm ceva firesc. Acest neîncetat zgomot mental ne împiedică să găsim lumea liniştii interioare care este inseparabila de Fiinţă şi, de asemenea, creează un sine fals, care aruncă o umbră de frică şi suferinţă.
Identificarea cu mintea creează un ecran compact
de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecăţi, şi definiţii care blochează orice relaţie autentică. Creează scindare interioară, se interpune între dumneavoastră şi ceilalţi oameni, între dumneavoastră şi natura, între dumneavoastră şi Dumnezeu. Ecranul de gânduri creează iluzia separării, iluzia că existaţi separat de „celălalt”. Uitaţi atunci faptul esenţial că, dincolo de aparenta fizică şi de diferitele forme, sunteţi una cu tot ce există.
Mintea reprezintă un instrument minunat
dacă este folosită corect. Însă, folosită greşit, devine foarte distructivă. Pentru o exprimare mai exactă, nu este vorba de faptul că vă folosiţi greşit mintea – de obicei n-o folosiţi deloc. Ea va foloseşte pe dumneavoastră. Aceasta este boală. Credeţi că sunteţi mintea dumneavoastră. Este o iluzie. Instrumentul a pus stăpânire pe dumneavoastră. Este aproape ca şi cum aţi fi posedat fără să o ştiţi, şi în felul acesta credeţi că sunteţi entitatea care vă posedă.
ÎNCEPUTUL LIBERTĂŢII
e înţelegerea faptului că nu sunteţi „gânditorul”. În momentul în care începeţi să observaţi gânditorul, un nivel superior de conştiinţă devine activ. Atunci începeţi să va daţi seama că în spatele gândului se află o dimensiune vastă de inteligenţă şi că gândul nu reprezintă decât un minuscul aspect al acestei inteligenţe. Vă mai daţi seama că toate lucrurile care contează cu adevărat – frumuseţea, dragostea, creativitatea, bucuria, pacea interioară – izvorăsc de dincolo de minte.
